Ponta: Consecinţa negativă a stopării proiectului RMGC este ştergerea judeţului Alba de pe harta economică

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că în situaţia respingerii proiectului privind Roşia Montană consecinţa negativă este "ştergerea judeţului Alba de pe harta economică", menţionând că doreşte ca toţi parlamentarii PSD să voteze în cunoştinţă de cauză şi nu pe "criterii politice".

1771 afișări
Imaginea articolului Ponta: Consecinţa negativă a stopării proiectului RMGC este ştergerea judeţului Alba de pe harta economică

Premierul Victor Ponta (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Ponta a fost întrebat dacă va mai exista o discuţie cu parlamentarii PSD pentru a fi pusă la punct o poziţie a partidului în subiectul Roşia Montană.

"Nu, pentru că eu le cer colegilor mei de la PSD să voteze în cunoştinţă de cauză, până nu văd proiectul de lege şi nu audiază lumea, nu au cum să fie în cunoştinţă de cauză. E o problemă importantă, care priveşte pe de o parte îngrijorarea şi opoziţia unei părţi din societate, pe de altă parte însă vorbim şi de consecinţele negative. Faptul că de exemplu judeţul Alba practic îl ştergem de pe harta economică a ţării şi despre celelalte consecinţe. Motiv pentru care toţi cei de la PSD vreau să voteze, când vor vota pentru sau contra, în cunoştinţă de cauză şi nu pe criterii politice", a afirmat Ponta.

Comisia juridică din Senat a adoptat, marţi, în unanimitate, un aviz negativ la proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.

Proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană a primit, marţi, raport negativ din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat.

Raportul final care va fi trimis plenului va trebui să conţină, de asemenea, punctul de vedere al Comisiei economice, la rândul ei sesizată în fond.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici