Ponta: Dacă cumpărătorul CFR Marfă nu varsă, vineri, 20 milioane euro în contul escrow, s-a închis!

Procedura de privatizare a CFR Marfă va fi închisă în cazul în care cumpărătorul companiei nu va vărsa, vineri, 20 milioane euro în contul escrow, a declarat, joi seara, premierul Victor Ponta.

357 afișări
Imaginea articolului Ponta: Dacă cumpărătorul CFR Marfă nu varsă, vineri, 20 milioane euro în contul escrow, s-a închis!

Ponta: Dacă cumpărătorul CFR Marfă nu varsă, vineri, 20 milioane euro în contul escrow, s-a închis! (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă este jumătatea lunii octombrie, printre condiţiile impuse pentru încheierea tranzacţiei figurând constituirea unui depozit bancar de aproximativ 20 milioane de euro de către GFR şi o adresă sau un aviz de la Consiliul Concurenţei. Astfel, finalizarea tranzacţiei, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni, va fi realizată sub condiţia încheierii unui contract de escrow în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare, 2 septembrie.

"Am vorbit cu ministrul Mănescu. Mâine, ori s-a făcut plata în contul escrow şi mergem mai departe cu procedura, ori nu se face plata şi s-a închis, adică nu se mai face contractul", a spus Ponta.

Întrebat de jurnalişti dacă Guvernul ia în cacul prelungirea termenului de finalizare a privatizării CFR Marfă, Ponta a răspuns că mai întâi trebuie văzut dacă cele 20 de milioane euro vor fi vărsate în contul escrow şi a reluat ideea că, în caz contrar, procedura va fi închisă, iar cumpărătorul va pierde garanţia de 10 milioane euro.

În luna iunie, Grup Feroviar Român (GFR), deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiţi după ce Consiliul Concurenţei va emite o decizie privind această tranzacţie.

GFR a depus săptămâna trecută la Consiliul Concurenţei notificarea privind achiziţia a 51% din CFR Marfă. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzacţie şi piaţa de profil.

Consiliul Concurenţei va trimite o solicitare către Grup Feroviar Român (GFR) pentru completarea datelor din notificarea privind preluarea CFR Marfă, a declarat joi, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Competition, preşedintele autorităţii de reglementare, Bogdan Chiriţoiu.

"Vom fi foarte concentraţi pe preluarea CFR Marfă. Săptămâna asta, astăzi (n.r., joi) vom trimite o solicitare de completare de informaţii, astfel să ajungem cât mai repede să avem o privatizare de succes. Am dori să ne mişcăm repede în analiza operaţiunii de preluare, să fim sub termenul pe care îl prevede legea, dacă operaţiunea rămâne la noi. Potrivit legii, avem cinci luni pentru a da o decizie. Am informat Comisia Europeană privind această privatizare, iar săptămâna viitoare vom discuta cu Comisia Europeană să vedem dacă operaţiunea rămâne la noi. Cred că o să rămână la noi", a spus Chiriţoiu.

El a adăugat că GFR a depus notificarea în termeni legali, ceea ce înseamnă că aceasta este validă, menţionând că procedura prin care Consiliul Concurenţei solicită informaţii suplimentare este normală.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

Chiriţoiu a anunţat însă că termenul pentru luarea unei decizii este de 5-6 luni şi că aceasta poate fi luată fie de către instituţia pe care o conduce fie de reprezentanţii unei direcţii de specialitate la nivelul Comisiei Europene. Pe de altă parte, va dura circa o lună, de la notificarea tranzacţiei, doar pentru a se stabili ce autoritate va emite decizia.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut Consiliului Concurenţei şi consultanţilor un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă, stabilit acum pentru 15 octombrie, precizând că o eventuală prelungire va fi discută în Guvern.

CFR Marfă este cea mai mare companie de profil din România, iar GFR principalul competitor.

Guvernul a stabilit că termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă este jumătatea lunii octombrie, printre condiţiile impuse pentru încheierea tranzacţiei figurând constituirea unui depozit bancar de aproximativ 20 milioane de euro de către GFR şi o adresă sau un aviz de la Consiliul Concurenţei.

Actul normativ stabileşte că finalizarea tranzacţiei, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni, va fi realizată sub condiţia încheierii unui contract de escrow în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare, 2 septembrie.

Contractul de escrow va fi anexă la contractul de vânzare de acţiuni şi va avea ca obiect, în principal, plata de către cumpărător a 10% din preţul de cumpărare (90,49 milioane lei, dintr-un total de 904,98 milioane lei) în termen de două zile de la data contractului de escrow.

Transferul dreptului de proprietatea asupra acţiunilor majoritare la CFR Marfă este condiţionat totodată de "emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii" în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei "şi/ sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente".

Potrivit hotărârii de Guvern, dacă finalizarea tranzacţiei nu are loc, indiferent de orice culpă a cumpărătorului, în termenul de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a hotărârii, contractul se desfiinţează "de plin drept" fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei.

Premierul Victor Ponta a declarat în august că dacă GFR nu va plăti banii pentru transportatorul feroviar de stat va fi numit un manager privat, iar licitaţia va fi reluată. Potrivit premierului, în cazul reluării licitaţiei, termenele vor fi mult mai extinse şi mai rezonabile decât la prima licitaţie, derulată în condiţiile şi termenele negociate cu Fondul Monetar Internaţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici