Ponta: Guvernul a transmis FMI că nu va vinde Cupru Min pe baza strategiei fostului Cabinet

Guvernul a transmis Fondului Monetar Internaţional (FMI) că nu va vinde Cupru Min pe baza strategiei fostului Cabinet, la un preţ mic şi împotriva intereselor strategice, ci pe baza unui program de parteneriat public-privat care va fi definitivat în patru luni, a declarat premierul Victor Ponta.

222 afișări
Imaginea articolului Ponta: Guvernul a transmis FMI că nu va vinde Cupru Min pe baza strategiei fostului Cabinet

Ponta: Guvernul a transmis FMI că nu va vinde Cupru Min pe baza strategiei fostului Cabinet (Imagine: Shutterstock)

"Am spus FMI că nu ne apucăm să vindem din nou Cupru Min exact cum a vrut să-l vândă Guvernul Ungureanu, pe un preţ foarte mic, la o firmă necunoscută şi împotriva intereselor noastre strategice pe termen mediu şi lung. Avem prevăzut în scrisoare patru luni în care venim cu o strategie de realizare a investiţiilor de mediu şi de valorificare a resurselor de cupru, evident într-un parteneriat public-privat, dar care să ne asigure că acele resurse naturale rămân într-un cadrul în care decizia aparţine României", a spus Ponta, la Antena 3.

Roman Copper a atacat în instanţă statul român, acuzând Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) că "a încetat unilateral discuţiile" cu firma canadiană pentru Cupru Min Abrud, deşi aceasta câştigase licitaţia pentru preluarea societăţii miniere.

Reprezentanţii Roman Copper se declară, totodată, "încântaţi" că noul premier al României, Victor Ponta, a anunţat că respectarea legii este "prioritate zero" pentru cabinetul său.

"Roman Copper Corp. se aşteaptă ca autorităţile române să respecte această promisiune, deci să respecte legea şi să finalizeze procesul de privatizare a Cupru Min Abrud SA, în condiţiile prevăzute în cadrul licitaţiei pe care am câştigat-o", notează sursa citată.

Autorităţile au anunţat că licitaţia pentru Cupru Min se va relua, în termen de patru luni de la data primirii avizului de mediu, după ce firma canadiană câştigătoare a pierdut contractul, deoarece a refuzat să depună într-un cont bancar o garanţie pentru investiţiile de mediu, să achite în maximum o lună de la avizul Consiliului Concurenţei preţul pentru acţiuni şi să accepte publicarea documentului de privatizare.

Reluarea procesului de trecere în proprietate privată a Cupru Min a fost asumată în discuţiile cu FMI.

Licitaţia iniţială a fost câştigată de Roman Copper, iar ulterior compania canadiană Valhalla Resources a intrat în consorţiu cu Roman Copper în încercarea de a cumpăra Cupru Min.

Roman Copper este deţinută de Bayfront Capital Partners (Canada) şi a fost înfiinţată anul trecut, special pentru participarea la privatizarea Cupru Min.

Cupru Min deţine exploatarea Roşia Poieni, unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici