PREMIERĂ în România: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a trimis adrese firmelor să-şi plătească impozitele înainte de inspecţie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis în prima parte a lunii octombrie adrese unui număr de peste 600.000 de firme din baza de date proprie, atenţionându-le că dacă au impozite şi taxe neplătite să efectueze plăţile înainte de inspecţia fiscală, măsura fiind o premieră.

1535 afișări
Imaginea articolului PREMIERĂ în România: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a trimis adrese firmelor să-şi plătească impozitele înainte de inspecţie

PREMIERĂ în România: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a trimis adrese firmelor să-şi plătească impozitele înainte de inspecţie (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

Fiscul a selectat din baza de date a contribuabililor peste 600.000 de firme, exceptând astfel persoanele fizice şi instituţiile publice, cărora le-a transmis în prima decadă din octombrie adrese nesemnate sau ştampilate, prin care erau atenţionate să-şi achite impozitele şi taxele, în cazul în care n-au făcut-o până la momentul respectiv, înainte de a veni o inspecţie fiscală sau de a se trece la executare silită.

"După ce am trimis adresele, am primit multe semnale că unele dintre firme şi-au încetat activitatea, au sentinţe de radiere, dar figurează încă în baza de date a ANAF. Adresa nu este semnată pentru că nu reprezintă un act administrativ fiscal, pentru că altfel cineva ar fi înţeles s-o conteste şi atât ne-ar mai fi trebuit să ne trezim cu câteva sute de mii de contestaţii, că inspecţia abia s-a terminat acum două luni, spre exemplu, şi de ce mai trimitem o nouă adresă", a declarat joi Ion Busuioc, directorul general al Direcţiei Asistenţă Constribuabili în cadrul ANAF, la o conferinţă pe tema reorganizării instituţiei.

El a menţionat că scopul adreselor a fost doar de atenţionare, în conţinutul acestora fiind precizat că, în măsura în care impozitele şi taxele au fost declarate şi achitate integral, companiile nu trebuie să întreprindă nimic în legătură cu Fiscul. Cu toate acestea, instituţia a primit numeroase telefoane şi scrisori cu întrebări privind motivele trimiterii documentului.

"Este o metodă în premieră utilizată în România şi pe unii i-a speriat. Au fost puţine companii care au admis că se confruntă cu dificultăţi financiare şi şi-au luat angajamentul că pe măsură ce vor avea disponibilităţi financiare îşi vor achita restanţele, însă aceste cazuri au reprezentat un procent nesemnificativ", a spus Busuioc.

Persoanele fizice şi instituţiile publice au fost eliminate din lista contribuabililor cărora li s-a transmis atenţionarea, întrucât numărul ar fi fost prea mare, ANAF utilizând criteriul "firme existente în baza de date".

"La companiile de stat, dacă-i trimiţi SN CFR şi vine să ia banii din buget să-şi plătească datoriile, ce-am rezolvat?", a spus oficialul, întrebat de ce totuşi nu au fost trimise şi companiilor de stat.

Directorul ANAF a arătat că, în urma adreselelor încasările au crescut, fiind la finalul lunii octombrie peste nivelul aşteptat, însă nu a putut să precizeze dacă acesta a fost factorul determinant sau unul conjunctural.

Fiscul a realizat în octombrie venituri bugetare totale de 17,09 miliarde lei, în creştere cu 7,38% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 2,66% peste nivelul programat, la bugetul de stat încasând 12,13 miliarde lei, cu 8% mai mult decât în octombrie 2012.

Întrebat dacă programul de încasări ale ANAF pentru acest an va fi îndeplinit sau depăşit, Busuioc a spus că speră acest lucru, iar Fiscul întreprinde "toate măsurile pentru a realiza obiectivul de încasare a veniturilor, de a atinge programul, aceasta (trimiterea adreselor - n.r.) este una dintre măsurile pe care le luăm".

El a consemnat că Agenţia ar putea trimite în continuare, periodic, astfel de atenţionări, dar numai după ce evaluează impactul adreselor deja trimise.

"Este o practică utilizată de multe state. În unele ţări, dacă a trecut termenul de 25 ale lunii, de exemplu, pentru declaraţii, într-un interval relativ scurt compania este sunată de inspectorul fiscal şi este atenţionată că nu a fost încasată plata", spune directorul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici