Preţurile locuinţelor au crescut la începutul anului cu până la 8%

Proprietarii au crescut în primele două săptămâni ale anului preţurile solicitate la vânzarea locuinţelor, în unele cazuri, cu până la 8%, faţă de nivelul din decembrie 2010, potrivit imobiliare.ro, reprezentanţii portalului estimând însă o "desumflare" a entuziasmului în perioada următoare.

34 afișări
Imaginea articolului Preţurile locuinţelor au crescut la începutul anului cu până la 8%

Preţurile locuinţelor au crescut la începutul anului cu până la 8% (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)

La jumătatea lunii ianuarie, indicele imobiliare.ro a înregistrat creşteri de preţ la anumite categorii de apartamente în comparaţie cu valorile medii raportate pentru luna decembrie a anului trecut. Cea mai mare scumpire a fost înregistrată în cazul garsonierelor din Timişoara, dar modificări importante au avut loc şi în celelalte mari oraşe din ţară, se arată într-un comunicat al imobiliare.ro.

"Asistăm la un început dinamic de an pe sectorul rezidenţial şi, surprinzător, la primele creşteri de preţ la apartamente. Punctual avem exemple unde preţurile au urcat în primele două săptămâni ale anului chiar şi cu 8%. Ne aşteptăm totuşi ca entuziasmul de început de an al vânzătorilor să se mai desumfle în perioada următoare. Rămâne de văzut dacă aceste valori vor fi sau nu validate de cumpărători", a declarat, în comunicat, Adrian Erimescu, director general al portalului.

În ceea ce priveşte apartamentele noi, în primele două săptămâni ale anului, cele din Braşov şi Constanţa s-au scumpit, în medie, cu 4% faţă de luna decembrie.

Astfel, dacă în Braşov preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi a urcat de la 946 euro/mp util până la 982 euro/mp util, în Constanţa, creşterea a fost de la 933 euro/mp util la 968 euro/mp util.

În Braşov, un apartament nou cu două camere, cu o suprafaţă utilă de 55 metri pătraţi, este scos la vânzare pentru un preţ mediu de 54.000 de euro. Cele mai ieftine oferte se găsesc în cartierul Astra.

Preţul mediu solicitat pentru un apartament nou cu trei camere, cu o suprafaţă utilă de 75 metri pătraţi din Constanţa este de 72.600 euro.

Tot cu 4% au crescut şi preţurile apartamentelor noi cu una şi două camere din Bucureşti. Preţul solicitat pentru garsonierele noi a crescut de la 1.242 euro/mp util până la 1.296 euro/mp util, în timp ce apartamentele cu două camere s-au scumpit de la 1.279 euro/mp util până la 1.330 euro/mp util.

În celelalte mari oraşe din ţară nu au fost înregistrate creşteri de preţ în cazul apartamentelor noi.

Apartamentele vechi construite înainte de 1989 din Bucureşti au avut creşteri de 1%, în cazul garsonierelor (de la 1.157 euro/mp la 1.167 euro/mp util) şi la apartamentele cu patru camere (de la 979 euro/mp util la 984 euro/mp util).

Apartamentele vechi cu patru camere au cunoscut cele mai mari creşteri de preţ în Braşov, în acest început de an, de 6% (de la 775 euro/mp util la 822 euro/mp util). Şi garsonierele au cunoscut o creştere mare, de 5% (de la 859 euro/mp util la 899 euro/mp util).

Apartamentele vechi cu trei camere s-au scumpit cu 2% în acest interval (de la 842 euro/mp util la 860 euro/mp util).

Categoriile de apartamente care au cunoscut creşteri de preţ în prima jumătate a lunii ianuarie în Cluj-Napoca sunt garsonierele şi apartamentele cu trei camere. În primul caz, este vorba despre o creştere de 2% (de la 1.030 euro/mp util la 1.048 euro mp util), în cel de-al doilea, creşterea este de 1% (de la 1.013 euro/mp util la 1.026 euro/mp util).

În Constanţa, apartamentele care au înregistrat creşteri de preţ în primele două săptămâni ale anului au fost cele cu două şi trei camere, care s-au scumpit cu 4% (de la 910 euro/mp util la 948 euro/mp util), respectiv 1% (de la 913 euro/mp util la 922 euro/mp util).

Toate tipurile de apartamente vechi din Timişoara, cu excepţia celor cu patru camere, au înregistrat creşteri de preţ în acest interval. Garsonierele s-au scumpit cel mai mult, cu 8% (de la 875 euro/mp util la 943 euro/mp util). Preţul apartamentelor cu două şi trei camere au cunoscut creşteri de 2%.

În Iaşi, apartamentele vechi s-au scumpit cu 5% în primele două săptămâni ale anului, valoarea medie a indicelui imobiliare.ro la jumătatea lunii ianuarie fiind de 817 euro/mp util, faţă de 781 euro/mp util în luna decembrie.

Lansat în ianuarie 2000, portalul imobiliare.ro a depăşit pragul de 19.000 de vizitatori unici pe zi şi cuprinde una dintre cele mai mari baze de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici