Profit record pentru Petrom în perioada ianuarie-martie: 1,38 miliarde lei. Cu cât au crescut vânzările companiei

OMV Petrom (SNP) a înregistrat în perioada ianuarie - martie un profit trimestrial record, de 1,38 miliarde lei (381 milioane euro), în creştere cu 65% faţă de acelaşi interval din anul precedent, şi vânzări în urcare cu 21%, la 6 miliarde lei (1,3 miliarde euro).

850 afișări
Imaginea articolului Profit record pentru Petrom în perioada ianuarie-martie: 1,38 miliarde lei. Cu cât au crescut vânzările companiei

Profit record pentru Petrom în perioada ianuarie-martie: 1,38 miliarde lei. Cu cât au crescut vânzările companiei (Imagine: Lazslo Raduly/Mediafax Foto)

"În primul trimestru, preţul majorat al ţiţeiului şi aprecierea dolarului faţă de leu au favorizat rezultatele segmentului E&P (Explorare şi Producţie, n.r), dar, în acelaşi timp, au influenţat negativ marjele şi volumele din activitatea de R&M (Rafinare şi Marketing). Pe parcursul trimestrului am înregistrat un progres considerabil în cadrul proiectelor cheie de investiţii şi am continuat să ne consolidăm performanţa operaţională, datorită măsurilor de management strict al costurilor (...) Condiţiile meteo extreme din primele două luni au cauzat unele întreruperi de ordin tehnic, ce au afectat, într-o oarecare măsură, nivelul producţiei din E&P şi au influenţat negativ vânzările din marketing. Cu toate acestea, iarna severă a determinat creşterea volumului vânzărilor de gaze şi, în plus, am înregistrat marje îmbunătăţite, în special la gazele extrase din depozite", a declarat într-un comunicat directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.

Profitul operaţional calculat înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor (EBIT) a urcat în primele trei luni cu 51%, la 1,79 miliarde lei (411 milioane euro), de la 1,19 miliarde lei în perioada similară a anului trecut.

Preţul mediu al ţiţeiului Ural a crescut cu 14% faţă de nivelul din primele trei luni din 2011, la 117,49 dolari /baril.

Preţul mediu realizat la ţiţei la nivel de grup a crescut cu numai 9%, la 98,33 dolari /baril, reflectând valoarea mai mare a pierderilor din instrumentele de acoperire a riscului privind preţul ţiţeiului. Acestea au avut un impact negativ de 159 milioane lei asupra EBIT-ului, comparativ cu rezultatul negativ de 56 milioane lei înregistrat în primul trimestru din anul precedent.

Pentru acest an, Petrom a angajat instrumente swap de acoperire a riscului privind preţul ţiţeiului, ce asigură, pentru 30.000 barili/zi, un nivel al preţului Brent de 101 dolari/baril.

Investiţiile din perioada ianuarie-martie au cumulat 1,14 miliarde lei (263 milioane euro), valoare cu 81% mai mare faţă de nivelul raportat din intervalul similar al anului trecut, de 633 milioane lei.

La finalul lunii martie, datoriile nete ale grupului însumau 1,3 miliarde lei, fiind cu 44% mai reduse faţă de cele înregistrate în primul trimestru din 2011, de 2,34 miliarde lei.

Pentru segementul E&P, EBIT excluzând elementele speciale a crescut cu 35%, la 1,7 miliarde lei, datorită creşterii semnificative a preţului la ţiţtei, a efectului favorabil al ratei de schimb (aprecierea dolarului faţă de leu), a scăderii cheltuielilor cu explorarea şi a reducerii costurilor de producţie, efecte parţial contrabalansate de valoarea mai mare a pierderilor din instrumentele de acoperire a riscului privind preţul ţiţeiului.

Producţia de hidrocarburi a grupului OMV Petrom a rămas constantă în primele trei luni, la 16,71 milioane barili echivalent petrol (bep).

Compania a extras 8,17 milioane barili de petrol şi condensat, cu 1% mai puţin faţă de nivelul de 8,27 milioane barili în perioada precedentă. Producţia de gaze naturale a stagnat la 1,31 miliarde metri cubi.

În România, OMV Petrom a produs 7,22 milioane barili de ţiţei, în scădere cu 1,6%, din cauza condiţiilor meteo "severe" din primele luni ale anului.

În perioada analizată OMV Petrom a obţinut, la nivel de grup, un cost de producţie de 15,37 dolari/bep, cu 8% mai mic faţă de 16,66 dolari în primul trimestru din 2011.

În România, costurile de producţie au scăzut cu 8%, la 14,92 dolari/bep, ca urmare a aprecierii dolarului faţă de leu şi a managementului costurilor. Exprimate în lei, costurile de producţie în România au fost de 49,54 lei/bep, cu 1% mai mici faţă de 50,28 lei/bep în primul trimestru al anului trecut.

Pentru activitatea de Rafinare şi Marketing (R&M), Petrom a înregistrat un EBIT de 86 milioane lei, după pierderi de 53 milioane lei în primele trei luni din anul trecut, ca urmare a creşterii preţului la ţiţei şi la produsele petroliere, care au generat efecte pozitive din deţinerea stocurilor (CCA).

În activitatea de Gaze şi Energie (G&E), valoarea EBIT-ului excluzând elementele speciale, a crescut de patru ori, la 136 milioane lei, datorită marjelor mai mari la gazele extrase din depozite, contractelor mai bune la vânzările de gaze domestice şi volumelor mai mari de gaze vândute.

Petrom estimează că preţul mediu anual al ţiţeiului Brent în 2012 se va menţine peste valoarea de 100 dolari/baril şi că diferenţialul Brent-Urals va continua să fie redus.

"În ceea ce priveşte piaţa gazelor şi a electricităţii, România trebuie să implementeze în legislaţia sa cel de-al treilea pachet energetic al UE (separarea activităţilor), care prevede liberalizarea gradualã a pieţelor de energie. Marjele din activitatea de rafinare, deşi preconizăm că se vor îmbunătăţi, comparativ cu valorile scăzute din primul trimestru, vor rămâne sub presiune. Ne aşteptăm ca marjele şi volumele în activitatea de marketing să rămână sub presiune, ca urmare a preţurilor ridicate la ţiţei şi a mediului economic instabil în regiunea în care ne desfăşurăm activitatea", se menţionează în raportul Petrom.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici