Programul "Weekend în Bucureşti": Cât costă două nopţi de cazare în Capitală la hoteluri de 2, 3 şi 4 stele

Turiştii se pot caza în weekend la mai multe hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din Bucureşti la tarife pentru două nopţi de cazare, plus mic dejun, prin programul "Weekend în Bucureşti", lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

1229 afișări
Imaginea articolului Programul "Weekend în Bucureşti": Cât costă două nopţi de cazare în Capitală la hoteluri de 2, 3 şi 4 stele

Programul "Weekend în Bucureşti": Cât costă două nopţi de cazare în Capitală la hoteluri de 2, 3 şi 4 stele (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

"În condiţiile în care tot mai mulţi români sunt afectaţi de criza economică, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc consideră că turiştii români trebuie să fie încurajaţi să-şi petreacă vacanţele în România în condiţii cât mai avantajoase. Beneficiind de experienţa acumulată pe parcursul a peste zece ani de derulare a programelor speciale în România, respectiv Litoralul pentru toţi şi O săptămână la munte, federaţia continuă această iniţiativă şi lansează un program similar care se va derula în weekend-urile lunii decembrie", a declarat într-un comunicat Mohammad Murad, preşedintele FPTR.

Astfel, un pachet de două nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de patru stele va costa 259 de lei de persoană, la trei stele pachetul va costa 189 de lei, iar la două stele - 139 de lei.

Pentru a beneficia de reduceri, sejurul trebuie să se desfăşoare în weekend-urile 7-9 decembrie, 14-16 decembrie şi 21-23 decembrie 2012.

"Cu un tarif de aproximativ 50 de euro pentru două nopti la 4 stele, weekend-urile în Bucureşti devin cele mai ieftine dintre capitalele ţărilor din Europa", a mai spus Murad.

El spune că prin programul lansat de federaţie, tarifele la hotelurile de 2-4 stele sunt mai mici cu 30-35% decât cele practicate în luna decembrie prin sistemele de rezervări.

"Ne propunem să atragem prin acest program şi o parte dintre românii care vin în Bucureşti şi dorm la rude, o parte dintre tinerii care dorm la diverşi prieteni şi pe toţi cei care efectiv nu îşi permit să înnopteze în Capitală", a afirmat Murad.

Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti direct de către hotelurile participante la program, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor şi în funcţie de numărul de locuri. În prezent sunt puse la dispoziţia turiştilor aproape 1.000 de locuri, dar se aşteaptă ca şi alte hoteluri să se înscrie în program.

Dacă programul va avea succes, FPTR intenţionează să-l extindă şi în primele luni ale anului viitor. Următoarele oraşe care vor intra în program sunt Cluj, Iaşi şi Timisoara.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici