Putin asigură că nu va exista o criză a gazelor în perioada Anului Nou

Rusia şi Ucraina nu se vor confrunta cu o nouă criză a gazelor naturale în perioada sărbătorilor de Anul Nou, întrucât ambele ţări s-au angajat să-şi îndeplinească obligaţiile privind tranzitul de gaz către Europa, a declarat premierul rus, Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.

21 afișări
Imaginea articolului Putin asigură că nu va exista o criză a gazelor în perioada Anului Nou

Premierul rus, Vladimir Putin şi omologul ucrainean, Iulia Timoşenko (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Sperăm foarte sincer că toate înţelegerile noastre din privinţa gazelor vor fi îndeplinite. Nu am vrea să avem o surpriză în timpul sărbătorilor de Anul Nou", a declarat Putin la finalul unei întrevederi cu premierul ucrainean Iulia Timoşenko.

Moscova şi Kievul s-au înţeles să modifice acordurile anterioare privind livrările de gaz, urmând ca preţul de tranzit pe teritoriul ucrainean al gazului rusesc livrat către Europa să urce cu 60%. Totodată, Ucraina va plăti pentru gazele importate acelaşi preţ ca pe piaţa europeană în 2010, renunţând la discountul de 20% prevăzut în acordul anterior.

Grupurile energetice Gazprom şi Naftogaz vor conveni noi volume pentru livrările aferente anului următor, astfel încât Ucraina să evite penalităţi pentru achiziţionarea unor cantităţi mai mici decât este prevăzut în contract.

Prin actualul acord, Ucraina percepe, în 2009, o taxă de tranzit de 1,7 dolari pentru fiecare 1.000 de metri cubi transportaţi pe distanţă de 100 de kilometri. Aproximativ 80% din gazele naturale ruseşti exportate cătra Europa tranzitează Ucraina.

Kievul a plătit la timp gazele importate din Rusia în 2009, însă în ocotmbrie cele două state au avut o dispută minoră legată de volumul achiziţiilor Ucrainei, inferior prevederilor contractului.

La finalul discuţiilor, premierul Timoşenko a reafirmat angajamentul Ucrainei de a-şi respecta obligaţiile privind tranzitul gazelor naturale ruseşti către Europa.

Premierul rus a început, joi, o vizită în Ucraina, urmând să participe, vineri, la reuniunea consiliului şefilor de guverne din ţările membre ale Comunităţii Statelor Independente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici