Reabiltarea termică a apartamentelor din Bucureşti, mult peste standardele de cost ale MDRT

Toate sectoarele din Bucureşti, cu excepţia sectorului 2, au depăşit în medie cu 15% până la 230% standardele de cost aprobate de MDRT pentru reabilitarea termică a locuinţelor, în sectorul 1 existând un bloc unde costurile au fost de opt ori mai mari decât cele calculate de minister.

237 afișări
Imaginea articolului Reabiltarea termică a apartamentelor din Bucureşti, mult peste standardele de cost ale MDRT

Reabiltarea termică a apartamentelor din Bucureşti, mult peste standardele de cost ale MDRT (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Anul trecut, din creditele bugetare alocate programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe, MDRT a finanţat continuarea acţiunilor începute în 2009, în limita creditelor de angajament alocate fiecărei sector.

"Tot în anul 2010, pentru a nu mai exista diferente foarte mari de costuri între o localitate şi alta sau între un sector şi altul, ministerul a iniţiat un act normativ privind stabilirea unor standarde de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice, inclusiv pentru reabilitări termice. Costurile medii, conform standardelor de cost aprobate pentru un imobil sunt de 2.035 de euro, fără TVA, pentru un apartament cu o cameră, cu suprafaţă de 37 metri pătraţi, 2.860 de euro, fără TVA, în cazul unui apartament cu 2 camere, de 52 metri pătraţi şi 3.630 euro, fără TVA, pentru apartament 3 camere, de 66 metri pătraţi", au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii MDRT, care au adăugat că la calcule s-a ţinut cont de un cost mediu pe metrul pătrat util de 55 de euro, fără TVA.

Potrivit datelor MDRT, în sectorul 1 au fost reabilitate termic anul trecut 1.170 de apartamente din 30 de blocuri, în urma unei investiţii de 42,6 milioane de lei (aproximativ 10,1 milioane euro).

Sectorul deţine şi recordul la valoarea investiţiei pe apartament, respectiv o medie de aproape 31.000 de euro pentru fiecare dintre cele 12 apartemente aflate într-un bloc pe Bulevardul Dacia, numărul 26.

Împărţind valoarea totală la numărul de apartamente, reiese o medie de peste 8.600 de euro pentru fiecare apartament reabilitat în sectorul 1.

În sectorul 2 suma plătită pentru asrfel de lucrări a fost de 61,6 milioane de lei (14,6 milioane de euro). Au fost reabilitate, astfel, 6.853 de apartamente în 109 blocuri, la un preţ mediu de 2.153 euro pentru o locuinţă.

În sectorul 3 au fost reabilitate termic 1.574 de apartamente în 18 blocuri. Ţinând cont de valoarea totală a investiţiei, care depăşeşte 29,4 milioane lei (aproximativ 6,97 milioane euro), valoarea medie a cheltuielii pentru un apartament este de 4.428 euro.

În sectorul 4 au fost reabilitate cele mai puţine locuinţe, respectiv 548, în 11 blocuri, iar valoarea totală a investiţiei a fost de 10,5 milioane de lei (2,5 milioane euro). Media investiţiei într-un apartament este de 4.570 euro.

Sectorul 5 deţine locul 2 din punct de vedere al preţului reabilitării unei locuinţe. Un număr de 27 de apartamente din strada Ion Urdăreanu au fost reabilitate termic la un preţ mediu de 24.375 euro pe unitate. În cele 1.261 de apartamente din 25 de blocuri s-au investit 40,8 milioane lei (9,7 milioane lei), ceea ce reprezintă o medie pe unitate locativă de 7.667 de euro.

Peste 40,6 milioane de lei (9,6 milioane de euro) au fost investiţi în reabilitarea a 2.312 locuinţe din 27 de blocuri în sectorul 6, ceea ce reprezintă o medie pe apartament reabilitat de 4.169 euro.

Ordonanţa de Urgenţă 18/2009 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit multietajate stabilieşte ca lucrările să fie finanţate în proporţie de 50% din bugetul de stat, prin Minsterul Dezvoltării Regionale şi Turismului, 30% din buget local, prin Consiliul Local, restul de 20% fiind contribuţia proprietarului.

În anumite situaţii, Consiliul Local poate finanţa şi cota care revine proprietarului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici