Renault vrea să relanseze brandul Alpine pentru a concura Porsche

Grupul francez Renault, confruntat cu un declin al vânzărilor mai rapid decât al altor concurenţi europeni, ţinteşte o redresare a livrărilor parţial prin relansarea brandului sport Alpine, aflat în stare latentă timp de aproape două decenii, relatează Bloomberg.

297 afișări
Imaginea articolului Renault vrea să relanseze brandul Alpine pentru a concura Porsche

Renault vrea să relanseze brandul Alpine pentru a concura Porsche (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Planul se bazează pe un parteneriat cu Caterham Group, un producător britanic de maşini de teren de tipul track car, care de obicei au roţile din faţă expuse şi bare de siguranţă în loc de acoperiş.

Pentru fanii mărcii Alpine, cel mai important lucru este relansarea brandului.

"Fanii Alpine au aşteptat acest lucru de 20 de ani. Din cei 35 de membri ai clubului meu, cel puţin jumătate vor să cumpere maşina", a declarat Gerard Bailly, proprietarul unei braserii în Dole, din estul Franţei, care deţine două vehicule Alpine şi conduce un club pentru acest brand.

Renault, producătorul vehiculelor fără pretenţii Dacia, se orientează către segmentul superior al pieţei, imitând strategia Volkswagen, care obţine 48% din profitul operaţional cu brandul Audi, chiar dacă livrările acestuia reprezintă numai 14% din total.

Obiectivul Renault este să creeze o nişă pe piaţa automobilelor de lux, care să dea un avantaj şi modelelor sale de masă.

"Este o idee bună să introduci Alpine, pentru că va avea un efect de halo pentru alte modele ale Renault", a declarat Neil King, analist la compania de cercetare a pieţei Euromonitor International.

PSA Peugeot Citroen şi Fiat au avut iniţiative similare pentru a atrage cumpărători bogaţi.

Piaţa auto europeană este pe cale să încheie acest an cu cea mai mare scădere din ultimii 17 ani, iar producătorii caută soluţii pentru creşterea veniturilor.

Renault a oprit producţia de vehicule Alpine în 1995, după patru decenii, din cauza profitabilităţii scăzute. Vânzările au atins un maxim de circa 2.000 de vehicule pe an în anii ’80. Colaborarea cu Caterham, partenerul Renault în cursele de Formula 1, are rolul să împartă costurile, care s-ar putea apropia de 1 miliard de euro, potrivit unei estimări a Bankhaus Metzler.

"Alpine, cu tot ce îl înconjoară, ate o mare valoare emoţională şi de afaceri", a declarat Bernard Ollivier, director general al Renault Alpine. Producţia a fost oprită de mult, dar mai multe generaţii au văzut această maşină, a spus Ollivier, care promite că brandul va fi profitabil.

Renault şi Caterham vor deţine participaţii egale de 50% la Alpine, potrivit unui acord semnat luna trecută. Vehiculele Alpine vor costa ceva mai mult decât minivanul Renault Espace, cel mai scump model al grupului francez (35.700 euro). La un astfel de nivel, Alpine va concura cu Toyota GT86, BMW Z4 şi Audi TT.

"Noul Alpine al Renault ar putea arăta ca un Porsche Boxter al săracului. Există un anumit spaţiu pe piaţă", a declarat Philippe Houchois, analist la UBS în Londra.

Renault este implicat deja indirect pe piaţa automobilelor de lux prin partenerul de alianţă Nissan, care deţine brandul Infiniti. Grupul francez are şi un parteneriat în domeniul tehnologiei cu grupul german Daimler, proprietarul Mercedes-Benz.

Totuşi, crearea unui brand de nivel înalt poate dura mai multe decenii. Ascensiunea Audi către poziţia de al doilea mare brand de lux a început în anii ’80.

Vehiculele Alpine urmează să fie produse la fabrica Renault din Dieppe, pe coasta Normandiei, locaţia istorică a brandului. Fabrica asamblează în prezent vehicule de cursă şi alte modele de serie limitată şi are 322 de angajaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici