România ar putea primi 700 de milioane de euro suplimentari pentru depăşirea crizei energetice

Eurodeputatul Dan Nica, liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, anunţă că România ar putea primi 700 de milioane de euro suplimentari pentru depăşirea crizei energetice dintr-un pachet total de 20 de miliarde de euro.

132 afișări
Imaginea articolului România ar putea primi 700 de milioane de euro suplimentari pentru depăşirea crizei energetice

România ar putea primi 700 de milioane de euro suplimentari pentru depăşirea crizei energetice

Eurodeputatul Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, a fost numit raportor al Comisiei de industrie, cercetare şi energie, pentru modificarea Regulamentului de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă în vederea includerii capitolelor privind REPowerEU.

„Concret, este vorba despre alocarea suplimentară de către Comisia Europeană a unui pachet total de 20 de miliarde de euro, prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, din care României îi vor reveni circa 700 de milioane de euro. Aceste fonduri sunt menite să sprijine statele membre pentru a înlătura blocajele actuale din infrastructura gazelor naturale, pentru implementarea energiei din surse regenerabile şi pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor şi a sectorului industrial. Insist pe nevoia urgentă ca şi Guvernul României să demareze planurile în acest sens şi să pregătească proiectele în domeniu, pentru a putea fi propuse în varianta modificată a PNRR”, a declarat Dan Nica.

Europarlamentarul PSD a precizat că acest pachet financiar, care va fi adoptat de Parlamentul European în luna noiembrie, astfel încât să intre în vigoare până la finele acestui an, va fi asigurat din sistemul de comercializare a certificatelor de emisii şi va fi pus la dispoziţia statelor membre sub formă de sprijin financiar nerambursabil.

Propunerea legislativă prevede că fiecare plan de redresare şi rezilienţă trebuie să conţină un nou capitol REPowerEU, cu reforme şi investiţii specifice, care să sprijine îmbunătăţirea infrastructurii şi a instalaţiilor energetice. Printre proiectele de interes comun în domeniul gazelor, ce vor fi finalizate în următorii ani, se numără proiectele de stocare din Europa de Sud-Est (România, Grecia, Bulgaria), a menţionat europarlamentarul Dan Nica.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici