România, locul doi în UE în funcţie de creşterea pieţei construcţiilor

România se află pe locul al doilea în Uniunea Europeană în funcţie de ritmul de creştere a producţiei în sectorul construcţiilor în primul trimestru, cu un avans de 32,2% comparativ cu intervalul similar din 2007, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.

41 afișări
Imaginea articolului România, locul doi în UE în funcţie de creşterea pieţei construcţiilor

România, locul doi în UE în funcţie de creşterea pieţei construcţiilor (Imagine: Mediafax Foto)

În luna martie, România s-a plasat pe prima poziţie în clasament, cu un ritm de creştere de 32,5%, faţă de aceeaşi lună a anului precedent.

Slovenia a înregistrat în primul trimestru cea mai mare creştere a producţiei din construcţii, de 32,8%, ritmuri ridicate fiind atinse şi în Polonia - 14,5%, Lituania - 12,6% şi Slovacia - 12,5%.

În Spania a avut loc un declin de 8% în intervalul analizat, iar în Portugalia de 2,9%.

Comparativ cu ultimele trei luni ale anului 2007, producţia din România a crescut în primul trimestru cu 4,2%, în timp ce în martie a avut loc un declin de 4,9% faţă de luna februarie.

Eurostat nu a avut la dispoziţie date din 14 state membre.

Pe ansamblul Uniunii Europene, producţia din sectorul construcţiilor a crescut în primul trimestru cu 2,8%, faţă de intervalul similar din 2007, în timp ce avansul din martie a fost de 4,2%.

La calcularea producţiei în sectorul de construcţii, Eurostat urmăreşte două evoluţii, respectiv lucrările de construcţii şi cele de inginerie civilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici