S&P menţine ratingurile României la "BB+" şi "B" - Mediafax

S&P menţine ratingurile României la "BB+" şi "B"

Standard & Poor's (S&P) a confirmat ratingurile de credit ale României la "BB+" pentru finanţarea pe termen lung, respectiv la "B" pentru datorii pe termen scurt, cu perspectivă stabilă, apreciind că procesul de consolidare fiscală va continua, cu riscuri în privinţa perspectivelor economiei.

412 afişări
Imaginea articolului S&P menţine ratingurile României la "BB+" şi "B"

S&P menţine ratingurile României la "BB+" şi "B" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Standard & Poor's menţine astfel România în categoria speculativă, sau "junk", nerecomandată pentru investiţii pe termen lung. Calificativul "BB+" atribuit datoriilor pe termen lung ale statului român este cu o treaptă sub categoria "investment grade".

Ratingurile României sunt limitate de nievlul relativ scăzut al Produsului Intern Brut (PIB) pe locuitor, de cadrul instituţional aflat încă în curs de dezvoltare, de vulnerabilitatea faţă de şocurile externe şi de nivelul încă ridicat, dar în scădere, al datoriei externe, se arată într-un comunicat al agenţiei americane de evaluare financiară, parte a grupului McGraw-Hill Companies.

 

Pe de altă parte, calificativele acordate statului român sunt susţinute de consolidarea fiscală din ultimii ani, anticipată de agenţie să continue în linie cu ţintele asumate, şi de potenţialul economiei de atrage investiţii străine directe.

"Anticipăm că creşterea economică se va consolida treptat în 2013-2015, în principal datorită creşterii investiţiilor, facilitate de o rată mai ridicată de absorbţie a fondurilor UE şi de o revenire a investiţiilor străine directe, factori care vor susţine consumul populaţiei şi exporturile", se arată în comunicatul publicat joi de S&P.

Pe de altă parte, performanţele economiei vor fi afectate de "capacitatea administrativă slabă, care va limita absorbţia fondurilor UE", dar şi de progresele lente înregistrate în implementarea reformelor structurale.

"Guvernul a început restructurarea societăţilor de stat, în special în sectorul energiei şi cel al transporturilor, dar considerăm că ar putea exista o reticenţă în ceea ce priveşte închiderea companiilor care înregistrează pierderi sau vânzarea activelor statului", notează agenţia de rating.

În aceste condiţii, S&P estimează că rata anuală de creştere economică nu va depăşi 3% pe termen mediu.

Agenţia anticipează de asemenea că băncile-mamă ale instituţiilor de credit din România nu vor reduce semnificativ finanţarea către subsidiare.

Ratingurile României ar fi afectate negativ de încetinirea procesului de consolidare fiscală sau de "devierea" de la reformele structurale, sau de o situaţie în care deficitele externe ale economiei ar creşte semnificativ fără a fi însoţite de o îmbunătăţire semnificativă a potenţialului de creştere economică pe termen lung, se spune în comunicat.

Pe de altă parte, ratingurile statului român ar fi susţinute de continuarea reformelor structurale pentru îmbunătăţirea competitivităţii economice şi a potenţialului de creştere economică, în acelaşi timp cu menţinerea prudenţei fiscale şi diminuarea presiunilor externe.

Moody's este singura dintre marile agenţii de rating care a menţinut România pe toată perioada crizei financiare în categoria ţărilor cu rating recomandat pentru investiţii pe termen lung. În prezent, Moody's atribuie României calificativul "Baa3", ultimul din categoria recomandată investiţiilor pe termen lung, cu perspectivă stabilă.

Fitch acordă României pentru datoriile pe termen lung în valută calificativul "BBB-", cu perspectivă stabilă, de asemenea în afara clasei investment grade.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici