Samsung a prezentat Galaxy S4 mini, varianta mai puţin performantă şi mai ieftină a vârfului de gamă

Samsung Electronics a prezentat joi Galaxy S4 mini, o variantă de dimensiuni mai mici a vârfului de gamă, mai puţin performantă, dar care va avea un preţ mai redus, fără a preciza când va fi disponibil pe piaţă noul smartphone.

400 afișări
Imaginea articolului Samsung a prezentat Galaxy S4 mini, varianta mai puţin performantă şi mai ieftină a vârfului de gamă

Samsung a prezentat Galaxy S4 mini, varianta mai puţin performantă şi mai ieftină a vârfului de gamă

Galaxy S4 mini are un ecran cu diagonala de 4,3 inci, procesor dual-core la 1,7 GHz şi cameră digitală de 8 megapixeli, potrivit unui comunicat transmis joi de Samsung, citat de Bloomberg.

Compania nu a precizat preţul dispozitivului şi nici data la care va apărea în magazine.

Noul model preia brandul de la vârful de gamă Galaxy S4, care a apărut în luna aprilie cu un ecran de 5 inci, procesor mai performant şi cameră de 13 megapixeli.

Samsung a anunţat recent că modelul Galaxy S4 a atins pragul de 10 milioane de unităţi vândute la 27 de zile de la lansare, de două ori mai repede faţă de predecesorul său.

Galaxy S4 mini ar putea concura în a doua parte a anului şi cu o variantă mai puţin scumpă a iPhone, potrivit zvonurilor din piaţă.

Clienţii vor putea alege din două variante de culoare pentru S4 mini, iar telefonul va fi compatibil şi cu reţelele 4G/LTE.

În curând, vârful de gamă Galaxy S4 va fi disponibil în şase variante de culoare.

Modelul mini va fi prezentat demonstrativ la Londra pe 20 iunie, iar data apariţiei pe piaţă va varia în funcţie de ţară sau regiune, potrivit Samsung.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici