Schimbarea operatorului de telefonie cu păstrarea numărului va costa 11 sau 13 euro

Trecerea unui client la un alt operator de telecomunicaţii fără renunţarea la numărul său de telefon va fi tarifată cu 11 euro în cazul companiilor de telefonie mobilă şi cu 13 euro pentru furnizorii de telefonie fixă, a declarat, marţi, preşedintele ANC, Liviu Nistoran.

208 afișări
Imaginea articolului Schimbarea operatorului de telefonie cu păstrarea numărului va costa 11 sau 13 euro

Schimbarea operatorului de telefonie cu păstrarea numărului va costa 11 sau 13 euro (Imagine: Mediafax Foto)

"Nivelul acestor cheltuieli a fost stabilit ca medie a tarifelor practicate în alte state europene unde portabilitatea este operaţională", a spus şeful Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC).

Orice utilizator va putea, începând de marţi, 21 octombrie, să treacă la un alt operator de telefonie mobilă păstrându-şi numărul, în cel mult 10 zile de la data înştiinţării în scris a furnizorului actual.

Reprezentantul Vodafone România, Mihai Tărniceanu, director asociat al departamentului Reglementări de Afaceri, a anunţat că operatorul va suporta, integral, până la finele anului, cheltuielile clienţilor care solicită portarea numerelor din alte reţele.

Reprezentanţii celorlalţi operatori au reiterat că portabilitatea numerelor de telefon va creşte concurenţa pe piaţa de profil şi s-au arătat optimişti cu privire la impactul acestei măsuri asupra portofoliului de clienţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici