- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (20.09.2024, 18:52)
- Cosmin Pirv
Sebastian Burduja: Romgaz, prima emisiune de obligaţiuni demarată de o companie cu capital majoritar de stat
Romgaz a anunţat public vineri prima emisiune de obligaţiuni demarată de o companie cu capital majoritar de stat, susţine ministrul Energiei Sebastian Burduja.
Urmărește
693 afișări
Potrivit ministrului Energiei, acesta este, probabil, cel mai mare program de acest fel pentru mediul corporativ românesc.
„Programul record de 1,5 miliarde euro vizează ridicarea finanţării necesare pentru susţinerea planului de investiţii, inclusiv marele proiect Neptun Deep. Se lansează astfel cea mai mare emisiune de obligaţiuni din partea unei companii cu capital majoritar de stat. Acest demers vine după ce compania a obţinut anterior un rating excelent din partea Fitch (BBB- investment grade), un demers pe care l-am susţinut personal în mai multe discuţii cu agenţia de rating”, arată Sebastian Burduja într-o postare pe Facebook.
El a caracterizat compania şi echipa cu un singur cuvânt, curaj, şi a dat trei argumente în acest sens.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Prima de pensionare de 100.000 de euro nu e un caz unic. Ministrul Mediului: au fost sute de directori care au primit bonusuri uriaşe
-
Va trimite Europa trupe în Ucraina? Propunerea prinde contur: 40 000 şi 50 000 de soldaţi care vor avea trei obiective
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
„Investiţia de 2 miliarde de euro în Neptun Deep. Proiectul e în grafic şi ne va asigura locul I în UE la producţia de gaz, dublând producţia de gaz românesc. Rămâne să îi dăm valoare adăugată cât mai mare în economie, prin investiţii în fabrici de medicamente, îngrăşăminte şi producţia de energie electrică în grupuri pe gaz. Şi da, avem peste 3500MW în lucru, de la Mintia la Işalniţa, Turceni, Iernut şi Midia, plus modernizarea CET-urilor care încă utilizează cărbune şi vor trece pe gaz (Craiova). Şi da, nu ne vom lăsa şi vom duce la bun sfârşit acest proiect, chiar dacă deranjăm multe interese, dovadă fiind sabotajul constant al unor organizaţii”, spune ministrul.
Un al doilea argument este reluarea explorărilor la Caragele, cel mai mare zăcământ de gaz pe uscat din România: „Program de investiţii de 1 miliard de lei. Aşteptăm veşti bune până la finalul anului”.
De asemenea, el susţine că un alt argument este deblocarea proiectului de la Iernut, după ani de zile: „Suntem în şantier, lucrăm cu antreprenorul spaniol pentru a pune in funcţiune măcar jumătate din capacitate pana la finalul anului”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe