Şeful ONU, despre industria combustibililor fosili: „Incompatibilă cu supravieţuirea umană"

Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat că extinderea industriei combustibililor fosili este „incompatibilă cu supravieţuirea umană". Afirmaţia a fost făcută în timpul unui discurs tinut la Davos în cadrul Forumului Economic Mondial.

215 afișări
Imaginea articolului Şeful ONU, despre industria combustibililor fosili: „Incompatibilă cu supravieţuirea umană"

Şeful ONU, despre industria combustibililor fosili: „Incompatibilă cu supravieţuirea umană"

Secretarul general al ONU i-a acuzat pe producătorii de combustibili fosili şi pe susţinătorii lor financiari că „se grăbesc să îşi extindă producţia, ştiind foarte bine că modelul lor de afaceri nu este în concordanţă cu supravieţuirea umană".

Vorbind miercuri la Forumul Economic Mondial de la Davos, António Guterres a mai spus că angajamentul de a limita încălzirea globală „se duce pe apa sâmbetei", potrivit CNN.

„Flirtăm cu un dezastru climatic. Fiecare săptămână aduce o nouă poveste de groază despre climă", a spus el.

Guterres a acuzat direct industria combustibililor fosili atunci când s-a adresat mulţimii de la Davos, formată din miliardari, politicieni şi lideri de afaceri, inclusiv zeci de directori de nivel înalt de la cele mai mari companii de petrol şi gaze din lume.

„Săptămâna trecută am aflat că anumiţi producători de combustibili fosili erau pe deplin conştienţi în anii 1970 că produsul lor de bază ne încălzea planeta", a spus el, făcând aluzie la o analiză care a arătat că oamenii de ştiinţă de la ExxonMobil au prezis cu mult timp înainte încălzirea globală.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici