Serbia va negocia vânzarea RTB Bor cu o companie a magnatului Oleg Deripaska

Guvernul din Serbia a invitat oficial, vineri, la negocieri compania Basic Element, a magnatului rus Oleg Deripaska, pentru vânzarea companiei miniere RTB Bor, iar discuţiile ar putea începe săptămâna viitoare, potrivit paginii online a publicaţiei sârbe Blic.

18 afișări
Imaginea articolului Serbia va negocia vânzarea RTB Bor cu o companie a magnatului Oleg Deripaska

Serbia va negocia vânzarea RTB Bor cu o companie a magnatului Oleg Deripaska (Imagine: Mediafax Foto)

Invitaţia a fost făcută după ce guvernul sârb a respins, joi, o ofertă avansată de firma austriacă A-TEC.

A-TEC ar fi trebuit să finalizeze vineri, 4 aprilie, preluarea companiei sârbe pentru 466 de milioane de dolari, dar nu a putut obţine finanţarea necesară până la termenul limită, ceea ce a determinat guvernul Serbiei să anuleze acordul.

Agenţia pentru Privatizare a trimis o invitaţie oficială ofertantului plasat pe poziţia a doua în urma licitaţiei, fondul Strikeforce, deţinut de miliardarul rus Oleg Deripaska, care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul companiei Basic Element.

Negocierile cu compania rusă vor dura o lună de zile, dar există posibilitatea să fie prelungite cu alte 30 de zile.

Cele două părţi urmează să discute investiţiile, programul social, măsuri de protecţia mediului şi toate celelalte prevederi ale acordului, dar nu şi preţul, care rămâne fixat la 370 de milioane de dolari.

Cu puţin timp înainte de începerea şedinţei de guvern, A-TEK a informat că a obţinut finanţarea necesară, cu sprijinul Executivului austriac.

"Nu avem nevoie de informaţii din partea A-TEK. Am aşteptat ca plata să fie efectuată. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, iar vorbele nu sunt suficiente, trebuie să respectăm legea şi să începem negocierile cu compania plasată pe poziţia a doua", a declarat ministrul sârb al Economiei, Mladan Dinkic.

Companiile care acordă consultanţă pentru vânzarea RTB Bor, Deloitte, Harrison şi CIAB, au avertizat că cel de-al doilea ofertant a sugerat numeroase schimbări şi amendamente ale acordului, dintre care unele modifică substanţial esenţa tranzacţiei.

Experţi în domeniul ecologiei din cadrul RTB Bor sunt îngrijoraţi că statul va vinde compania către partea rusă din considerente politice.

Aceasta este cea de-a doua licitaţie de privatizare a RTB Bor. Prima licitaţie a fost câştigată de Cuprom, cu o ofertă de 400 de milioane de dolari, însă tranzacţia a fost anulată, în 2007, întrucât compania românească nu a furnizat garanţii privind plata preţului, iar sindicatele şi unele autorităţi locale sârbe şi-au exprimat opoziţia faţă de tranzacţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici