Silcotub Zalău îşi va opri activitatea în perioada 19 decembrie-5 ianuarie - Mediafax

Silcotub Zalău îşi va opri activitatea în perioada 19 decembrie-5 ianuarie

Uzina Tenaris Silcotub din Zalău, cel mai important producător de ţevi din oţel din România, îşi va opri activitatea, în perioada 19 decembrie- 5 ianuarie din cauza crizei economice, unii dintre angajaţi urmând să intre în şomaj tehnic, potrivit liderilor sindicali.

269 afişări
Imaginea articolului Silcotub Zalău îşi va opri activitatea în perioada 19 decembrie-5 ianuarie

Silcotub Zalău îşi va opri activitatea în perioada 19 decembrie-5 ianuarie (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Liderul Sindicatului "Metalurgistul" din cadrul Tenaris Silcotub Zalău, Alexandru Rus, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că, iniţial, în vară, s-a stabilit cu conducerea companiei ca producţia de ţevi să crească, pe fondul unei cereri tot mai mari de pe piaţă, dar în prezent pe fondul crizei economice nu se mai justifică majorarea producţiei, activitatea urmând să fie oprită între 19 decembrie 2008-5 ianuarie 2009.

"Începând din 19 decembrie 2008 şi până în 5 ianuarie 2009, activitatea uzinei din Zalău va fi oprită. Iniţial, în discuţiile pe care le-am purtat cu conducerea companiei în vara acestui an, stabilisem că producţia de ţevi va creşte, pe fondul unei cereri tot mai mari de pe piaţă, dar acum criza economică de la nivel mondial a făcut ca majorarea producţiei să nu mai fie justificată. Angajaţii uzinei, aproximativ 1.030 de oameni, vor intra într-o pauză de circa două săptămâni şi jumătate, în perioada amintită anterior. Anul trecut, am lucrat şi de sărbători", a spus Alexandru Rus.

Potrivit sursei citate, în perioada 19 decembrie 2008-5 ianuarie 2009, angajaţii care mai au zile de concediu le vor efectua, iar restul vor intra în şomaj tehnic şi vor primi 75 la sută din salariu.

În 5 decembrie, reprezentanţii Sindicatului "Metalurgistul" vor avea o întâlnire cu conducerea companiei, în cadrul căreia le vor fi comunicate informaţii cu privire la activitatea pe care au avut-o în decursul acestui an şi la planul de lucru pentru anul 2009.

"O altă întâlnire importantă pentru noi va avea loc în 18 ianuarie, în Italia, când îi vom întâlni pe membrii Comitetului european de întreprindere. Atunci vom semna un acord prin care conducerea grupului Tenaris se angajează să furnizeze, periodic, informaţii salariaţilor cu privire la situaţia financiară a companiei. La această întâlnire, din partea celor două unităţi de producţie din România – cea de la Zalău, respectiv cea de la Călăraşi – vor lua parte câte un reprezentant, în timp ce punctele de lucru din Italia vor avea cinci reprezentanţi", a afirmat Alexandru Rus.

Tenaris Silcotub Zalău este cel mai important producător de ţevi din oţel fără sudură de diametre mici din România, produsele fiind utilizate în utilizate în industria mecanică, auto-moto, a petrolului şi a gazelor naturale, industria chimică şi petrochimică.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
EFECTELE CRIZEI ,
TENARIS SILCOTUB ,
ZALĂU ,
FABRICĂ ,
ACTIVITATE ,
OPRIRE

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.