Sistemul financiar german nu a ieşit încă din criză

Preşedintele băncii centrale din Germania, Axel Weber, a declarat că este prea devreme pentru a considera că sistemul financiar german a ieşit din criză, deoarece băncile se vor confrunta cu majorarea numărului de companii şi persoane fizice aflate în incapacitate de plată.

65 afișări
Imaginea articolului Sistemul financiar german nu a ieşit încă din criză

Preşedintele băncii centrale din Germania, Axel Weber (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Preşedintele băncii centrale din Germania, Axel Weber

"Este prea devreme pentru a anunţa sfârşitul crizei financiare. Primul val de turbulenţe, legat de efectele produselor structurale asupra bilanţurilor contabile ale băncilor, a trecut. Acum, pericolul vine de pe piaţa naţională a creditului, unde numărul companiilor şi persoanelor fizice aflate în incapacitate de plată va creşte", a afirmat Weber, într-un articol apărut în Suddeutsche Zeitung. Oficialul este, de asemenea, membru în consiliul guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE).

Banca Centrală Europeană

Weber consideră că măsurile de stabilizare a sistemului bancar aplicate de guvern şi-au dovedit eficienţa. El a precizat, de asemenea, că din punct de vedere economic, Germania a depăşit cele mai grave probleme. În aceste condiţii, banca centrală îşi va modifica, probabil, prognoza care indică o scădere de 6,2% a Produsului Intren Brut (PIB) în acest an.

Germania a ieşit în al doilea trimestru din cea mai severă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu o creştere neaşteptată a PIB de 0,3%.

"Al treilea trimestru va fi, de asemenea, surprinzător din punctul de vedere al evoluţiei economice", a spus Weber.

El se aşteaptă, totuşi, ca rata şomajului să rămână ridicată, ceea ce se va reflecta în cheltuielile populaţiei, fără a pune, însă, în pericol relansarea economiei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici