Stoica Răzvan Laurenţiu, noul director general de la CFR Călători

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, l-a numit, miercuri, printr-un ordin, în funcţia de director general al CFR Călători pe Răzvan Laurenţiu Stoica, în prezent director general adjunct la firma de brokeraj SSIF Ieba Trust.

460 afișări
Imaginea articolului Stoica Răzvan Laurenţiu, noul director general de la CFR Călători

Stoica Răzvan Laurenţiu, noul director general de la CFR Călători - surse (Imagine: Viorel Dudău/Mediafax Foto)

"Azi (miercuri -n.r.) ministrul Berceanu l-a numit pe Stoica Răzvan Laurenţiu în funcţia de director general al CFR Călători. El a fost nominalizat din partea PSD-ului", au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, surse din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Numirea lui Stoica la conducerea CFR Călători a fost confirmată de MTI, printr-un comunicat.

Stoica îl înlocuieşte pe Liviu Pescăraşu, care a ocupat din luna martie şi până în prezent funcţia de director general. Pescăraşu a asigurat şi interimatul companiei, între lunile ianuarie-martie, după ce Radu Berceanu l-a demis, la sfârşitul anului trecut, pe directorul de la acea dată, Alexandru Noapteş.

Stoica ocupă din 2008 funcţia de director general adjunct la SSIF Ieba Trust, iar în perioada 2007-2008 a fost directorul general al firmei de întreţinere a drumurilor naţionale Plastidrum.

Potrivit MTI, în intervalul 2000-2004, Stoica a deţinut funcţia de manager sector credite la Emporiki Bank România, iar între anii 2004 şi 2007 funcţia de director regional şi manager corporaţii la Raiffeisen Bank. Anterior, între 1996 şi 1998, Stoica a fost angajat al Dac Air, iar între 1994 şi 1996 al companiei Luftansa Tarom Airport Services.

Noul director al CFR Călători are 41 de ani şi este licenţiat al Facultaţii de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti şi absolvent al unui Master în Business Administration al Academie de Studii Economice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici