Strauss-Kahn: UE a rămas în urmă cu revenirea economică
„Recuperarea se produce foarte rapid în Asia, iar în Europa a rămas în urmă. Are o revenire a economiei lentă. Lucrurile sunt mai bune, dar nu îndeajuns. Există o nevoie specială de accelerare a creşterii”, a afirmat Strauss-Kahn, într-un discurs în faţa studenţilor de la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
El a arătat, totodată, că Uniunea Europeană are nevoie să fie integrată, criza actuală arătând că statele membre nu pot avea o monedă unică fără o coordonare adecvată a politicilor.
„Este alegerea noastră să facem acest lucru posibil. Nu se va întâmpla nimic, dacă doar stăm şi ne uităm. (…) Ca mesaj pentru liderii de mâine, trebuie să munciţi din greu pentru a ieşi din criză”, a mai spus Strauss-Kahn.
Oficialul FMI a precizat că regula de bază este de a nu avea un deficit nesustenabil pe termen lung.
„Ceea ce consumaţi astăzi va fi plătit de către generaţiile viitoare. (…) Din acest punct de vedere, o schimbare în comportament este foarte necesară”, a arătat şeful FMI.
În ceea ce priveşte politicile la nivel global, Strauss-Kahn a arătat că, în prezent, acestea se adoptă diferenţiat, la nivelul Uniunii Europene, Statelor Unite sau altor ţări ale lumii, iar pentru a rezolva criza actuală este nevoie ca acestea să funcţioneze bine împreună.
„Pentru a face faţă unei crize globale, ai nevoie de un răspuns global”, a spus Strauss-Kahn.
Dominique Strauss-Kahn se află în România într-o vizită de o zi, în cadrul unui turneu în Europa. El este însoţit de directorul Departamentului European al FMI, Marek Bella, de şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, şi de alţi oficiali.