STUDIU: 70% dintre angajatori nu intenţionează să facă noi angajări în următoarele 3 luni

Aproximativ 70% dintre companiile din România nu intenţionează să facă noi angajări în perioada iulie-septembrie, un sfert au arătat că îşi vor creşte numărul de angajaţi, iar 5% prevăd o scădere de personal, potrivit studiului "Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă" realizat de ManpowerGroup.

174 afișări
Imaginea articolului STUDIU: 70% dintre angajatori nu intenţionează să facă noi angajări în următoarele 3 luni

STUDIU: 70% dintre angajatori nu intenţionează să facă noi angajări în următoarele 3 luni (Imagine: Octav Ganea/Publimedia)

La studiu au participat 625 de angajatori.

Previziunea Netă de Angajare calculată după eliminarea variaţiilor sezoniere este de +9%, valoare similară cu cea a a trimestrului II, dar cu 3 puncte procentuale mai mare decât în trimestrul al treilea din 2013.

"Acesta este cel de-al optulea trimestru de optimism ponderat, dar constant. Încetul cu încetul, angajatorii au reînceput să-şi crească volumul de angajări, dar încrederea lor continuă să fie mai redusă decât în anii de dinainte de criza economică. Chiar dacă angajatorii vor continua să prefere organizaţii agile, au apărut totuşi semnale că aceştia îşi depăşesc treptat reticenţa de a face angajări şi au din nou în vedere nevoile pe termen lung", a declarat directorul general al ManpowerGroup România, Valentin Petrof.

Nivelul de încredere al angajatorilor variază în funcţie de dimensiunea organizaţiei. Astfel, organizaţiile cu mai puţin de zece angajaţi raportează o Previziune Netă de Angajare de -1%, angajatorii din această categorie fiind mai puţin dispuşi să-şi redimensioneze forţa de muncă. La polul opus se situează angajatorii cu peste 250 de angajaţi. 27% dintre aceştia anunţă planuri de creştere a numărului de angajaţi în următoarele trei luni, şi numai 2% anticipează reduceri de personal.

Cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă vor avea parte de oportunităţi de angajare în toate cele opt regiuni ale ţării şi în nouă din zece sectoare de activitate. Sectorul cel mai dinamic din punct de vedere al angajărilor va fi industria prelucrătoare, în care Previziunea Netă de Angajare este de +19%, în scădere cu 5 puncte procentuale de la trimestrul doi, însă în creştere de 3 puncte procentuale comparativ cu trimestrul al treilea al anului trecut.

"Oportunităţile se vor înmulţi probabil şi în sectorul Finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri, unde Previziunea de +17% s-a îmbunătăţit atât faţă de trimestrul anterior (II/2014), cât şi faţă de trimestrul III al anului trecut. Perspectivele sunt însă limitate în sectorul Energie electrică, apă, gaze, unde angajatorii anunţă o Previziune Netă de Angajare de -1%, cu 4 puncte procentuale mai slabă decât în trimestrul II. În schimb, cea mai semnificativă îmbunătăţire faţă de trimestrul anterior se înregistrează în sectorul Transport, depozitare şi comunicaţii, unde Previziunea Netă de Angajare a ajuns la +10%, după trei trimestre consecutive de creştere", se arată în studiul ManpowerGroup.

În cinci din cele opt regiuni cuprinse în studiu, angajatorii raportează Previziuni îmbunătăţite faţă de cele exprimate în trimestrul doi. O creştere considerabilă este în regiunea Sud, unde Previziunea Netă de Angajare de +15% este cu 8 puncte procentuale mai puternică decât cea a trimestrului anterior, îmbunătăţindu-se moderat şi faţă de perioada similară a anului trecut.

Angajatorii din regiunea Nord-Est anticipează la rândul lor creşteri de personal, raportând o Previziune de +15%, cu 4 puncte procentuale mai puternică decât în trimestrul II şi în creştere cu 15 puncte procentuale faţă de intervalul iulie – septembrie 2013.

Climatul de angajare prognozat este favorabil în mai mică sau mai mare măsură în toate cele opt regiuni, dar încrederea angajatorilor este mai scăzută în regiunile Sud-Vest şi Vest, în care valorile Previziunii Nete de Angajare sunt +3%, respectiv +6%. În regiunea Vest, intenţiile de angajare ale angajatorilor au slăbit considerabil faţă de trimestrul anterior, înregistrând un declin abrupt de 28 de puncte procentuale.

"Încă nu putem considera creşterea oportunităţilor de angajare drept o tendinţă, pentru că indicatorii din diferitele sectoare de activitate şi zone ale ţării variază prea mult pentru a contura o imagine fără echivoc. Semnele unui optimism renăscut se fac simţite, dar cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă nu trebuie să se aştepte la efervescenţă, dat fiind că angajatorii se concentrează în continuare pe atragerea candidaţilor potriviţi, nu pe angajări de volum. Aceştia sunt încă selectivi, în căutarea echilibrului corect între nevoile de dezvoltare şi costuri", a explicat Petrof.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici