STUDIU Peste 60% dintre antreprenorii români nu resimt creşterea economică anunţată de Guvern

Creşterea economică de 13%, peste nivelul anticipat, anunţată recent de Guvern, nu se reflectă în realitatea din mediul de business, susţin cei mai mulţi antreprenori români, potrivit unui studiu realizat de CIEL România, producător de software pentru companii.

127 afișări
Imaginea articolului STUDIU Peste 60% dintre antreprenorii români nu resimt creşterea economică anunţată de Guvern

STUDIU Peste 60% dintre antreprenorii români nu resimt creşterea economică anunţată de Guvern

În schimb, aproape toţi antreprenorii spun că au crescut costurile cu furnizorii, iar mulţi dintre ei susţin că instabilitatea şi lipsa de predictibilitate vor persista în mediul de business din România, având în vedere şi contextul politic actual.

Aproximativ 62% dintre antreprenorii români afirmă că nu resimt creşterea economică anunţată de Guvernul României, deoarece preţurile la utilităţi, precum şi cele din magazine s-au mărit semnificativ în această perioadă, arată studiul CIEL România. Pe lângă aceştia, mai mult de 26% dintre companii nu observă nicio schimbare reală faţă de anul 2020, în ciuda cifrelor optimiste anunţate oficial, iar lipsa predictibilităţii cauzată de mediul politic creează nesiguranţă în mediul de business.

„Antreprenorii români au nevoie de mai multă predictibilitate, însă, după cum ne-am obişnuit de câţiva ani, mediul politic creează mai degrabă incertitudine în mediul de business”, declară Roxana Epure, Managing Partner CIEL România. „La toate acestea se adaugă şi restricţiile din pandemie, care afectează afacerile. În momentul de faţă, singura sursă de predictibilitate este investiţia în digitalizare, în soluţii software care oferă date precise şi ajută la adoptarea unor decizii corecte şi coerente, fără risc”, adaugă Roxana Epure.

Datele CIEL România arată că peste 71,4% dintre antreprenori recunosc că, în 2021, gradul de predictibilitate în mediul de afaceri local a scăzut în comparaţie cu anul precedent, şi doar 7,5% dintre respondenţi consideră că a crescut.

Respondenţii consideră că avansul economic anunţat de Guvern nu este susţinut de realitatea din piaţă, mai ales când, pentru 91,8% dintre antreprenori, costurile cu furnizorii au crescut în această perioadă. Mai mult decât atât, doar 9,5% dintre companii au înregistrat creşteri ale cifrelor de afaceri.

Pe fondul unei pieţe nesigure, după cum arată datele din studiu, antreprenorii români au decis să acorde o mai mare importanţă digitalizării. Studiul CIEL arată că 45% din companii au făcut investiţii în digitalizare în timpul pandemiei, iar 37% planifică noi investiţii în următoarele luni.

„Acestea softuri devin esenţiale mai ales acum, când realitatea incertă creşte sentimentul de nesiguranţă. Antreprenorii români investesc din ce în ce mai mult în automatizări deoarece astfel de investiţii oferă – pe lângă reducerea costurilor, fidelizarea clienţilor şi eficientizarea timpului de lucru – cel mai înalt grad de predictibilitate în business. În contextul actual, cifrele concrete din rapoartele financiare generate de softuri ajută întotdeauna la luarea unor decizii mai bune pentru propriul business”, încheie Roxana Epure.

Sumele alocate au fost pentru digitalizare au fost sub 1.000 de euro în 61,2% dintre cazuri, între 1.000 şi 3.000 de euro pentru 27,2% dintre companii şi de peste 3.000 de euro pentru 11,6% dintre acestea.

Cele mai cumpărate produse software de către antreprenori sunt cele pentru firme medii – softuri de gestiune, e-commerce, productie si de contabilitate, dar si cele pentru firme mari – sisteme ERP, în multe cazuri customizate după nevoile specifice ale companiilor.

Dintre participanţii la studiul CIEL România, 32% sunt furnizori de servicii, 25% activează în comerţ, 15% în construcţii, 12% în IT, iar restul au afaceri şi în industria producătoare de materiale, alimente sau confecţii. Aproximativ 14% au o cifră de afaceri cuprinsă între 1 şi 5 milioane de euro, 2,7% trec de acest prag, iar 83% dintre antreprenorii respondenţi au o cifră de afaceri sub 1 milion de euro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici