Tăriceanu: Inflaţia va scădea

Inflaţia va înregistra şi în lunile următoare o tendinţă descrescătoare, astfel încât câştigurile salariale nu vor fi erodate de către eventuale creşteri de preţuri, a declarat, joi, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Inflaţia va scădea

Tăriceanu: Inflaţia va scădea (Imagine: Mediafax Foto)

"Tendinţa descrescătoare a inflaţiei va continua şi în lunile următoare, astfel încât câştigurile salariale nu vor fi erodate de creşteri de preţuri", a spus Tăriceanu, într-un discurs susţinut, joi, la inaugurarea şantierului Centrului de afaceri Bacău.

Preţurile de consum au coborât în luna august cu 0,09%, aceasta fiind a doua lună cu dezinflaţie după 1989, astfel că inflaţia anuală a ajuns la 8,02%, evoluţia fiind influenţată de ieftinirea serviciilor, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Prima rată negativă a inflaţiei, după 1989, a fost înregistrată în august 2006, când preţurile au coborât cu 0,07%, determinantul fiind, la acel moment, scăderea preţurilor la alimente.

Analiştii economici au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că evoluţia inflaţiei din luna august, uşor mai optimistă decât aşteptările pieţei, ar putea determina Banca Naţională a României (BNR) să menţină sau chiar să scadă dobânda de politică monetară în acest an, ceea ce se va reflecta într-o depreciere a leului faţă de euro.

Pentru luna septembrie, analiştii anticipează o rată anuală a inflaţiei de 7%-7,1%, preţurile urmând să crească uşor, comparativ cu august, sau chiar să se păstreze neschimbate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici