Tăriceanu se consultă cu analişti economici pe tema crizei financiare

Premierul Călin Popescu Tăriceanu se întâlneşte, luni, la Palatul Victoria, cu analişti economici pentru consultări asupra măsurilor care trebuie adoptate în vederea limitării efectelor crizei financiare.

22 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu se consultă cu analişti economici pe tema crizei financiare

Tăriceanu se consultă cu analişti economici pe tema crizei financiare (Imagine: Mediafax Foto)

Întâlnirea va începe la ora 15.00.

Şeful Guvernului a anunţat, după discuţiile de vineri cu liderii partidelor parlamentare pe tema salarizării bugetarilor, că se va consulta în perioada imediat următoare cu specialişti în economie asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru limitarea efectelor crizei financiare, arătând că există deja "anumite lucruri" în analiză şi că va fi nevoie, probabil, de stimulente economice.

"Voi iniţia în următoarele zile consultări cu cei mai buni economişti din România, pentru a vedea care sunt măsurile economice care trebuie adoptate pentru a diminua impactul crizei asupra economiei româneşti", a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern.

El a arătat că România este într-o situaţie mult mai bună comparativ cu alte state în ceea ce priveşte problemele generate de criza financiară, iar previziunile pentru anul viitor indică o creştere economică de 6%, dar că nu doreşte să minimalizeze actuala situaţie.

"Suntem într-o situaţie mult mai bună, dar totuşi eu nu vreau să minimalizez riscurile şi de aceea voi căuta o seamă de soluţii de care prefer să vorbesc în momentul în care vom avea câteva propuneri concrete. Am deja câteva lucruri în analiză, de aceea vreau să mă consult cu analiştii", a arătat premierul.

Tăriceanu a precizat că autorităţile analizează deja un set de măsuri care să reducă efectele crizei financiare în România, arătând că va fi nevoie, probabil, şi de acordarea anumitor "stimulente economice".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici