Televizoarele OLED, interzise în UE de la 1 martie 2023. Fals sau adevărat?

  • Niciun site oficial al instituţiilor europene, vreo televiziune sau o publicaţie de ştiri cu trend majoritar din Europa nu specifică decizia interzicerii televizoarelor cu tehnologie OLED şi cu rezoluţii de 4K-8K
  • Nici companiile producătoare precum SAMSUNG, PHILIPS sau SONY nu au dat un comunicat oficial că nu-şi vor mai putea comercializa produsele în spaţiul Uniunii Europene.
  • Organizaţiile non-guvernamentale de protecţia mediului precum Greenpeace n-au militat pentru interzicerea televizoarelor care sunt mari consumatoare de energie electrică
  • Medium: Toate televizoarele cu rezoluţie 8K produse de Samsung şi Sony, lansate începând cu 2023, ar putea avea o setare ECO activată implicit atunci când sunt vândute în UE, iar clienţii vor putea modifica setările manual.
Urmărește
14513 afișări
Imaginea articolului Televizoarele OLED, interzise în UE de la 1 martie 2023. Fals sau adevărat?

Samsung, Facebook

Uniunea Europeană vrea, într-adevăr, ZERO emisii de carbon până în 2050, în conformitate cu Acordul Climatic de la Paris

Sunt informaţii oficiale că majoritatea organizaţiilor non-guvernamentale (ca Greenpeace) propun limitarea producţiei de carne animală la nivel global pentru a reduce emisiile de carbon.

Este oficial dezvăluit că Uniunea Europeană favorizează consumul de carne vegetală, carne artificială şi insecte, potrivit Comisiei Europene, fiindcă producţia acestora presupune mai puţine emisii de carbon decât în cazul creşterii vitelor, în conformitate cu Acordul Climatic de la Paris, semnat în 2015. 

Dar nu există informaţii oficiale că UE ar interzice producţia de carne animală în totalitate în viitorul apropiat, ci mai degrabă, se doreşte diminuarea producţiei până în anii 2040-2050, adică nu în viitorul apropiat. 

De asemenea, Parlamentul European a votat pentru interzicerea producţiei de automobile cu benzină şi diesel până în 2035,  o lege care cu siguranţă va fi dificil de aplicată, având în vedere că Italia sau oricare stat membru european se poate opune legii, având suveranitate naţională şi dreptul la autodeterminare. 

Fact-checking  Nu există comunicate oficiale despre interzicerea televizoarelor mari consumatoare de energie 

Dar nu există informaţii oficiale că s-au interzis televizoarele OLED în spaţiul Uniunii Europene de la 1 martie 2023, cu scopul de a reduce consumul excesiv de energie electrică. 

Consultând site-urile instituţiilor europene, precum cel al Agenţiei Europene de Mediu, nu a fost raportată nicio informaţie legată de televizoare. 

Nici companiile producătoare de televizoare, precum Philips, Samsung şi Sony, nu au dat un comunicat oficial că nu-şi vor mai comercializa dispozitivele electronice vizate de la 1 martie 2023. 

Sunt câteva publicaţii, puţin cunoscute, care au propagat ştiri despre interzicerea televizoarelor în Uniunea Europeană încă de anul trecut, intensificând curentul euroscepticismului. 

Potrivit mai multor publicaţii de nişă, televizoarele cu ecrane mari urmau să fie interzise de la 1 martie 2023 

Flatpanelshd, care este o publicaţie de recenzii la televizoare, transmitea în 2021 că televizoarele OLED, 4K, 8K şi cu LED ar urma să fie evaluate în spaţiul UE cu litera G pe scara consumului energetic (litera A fiind destinată doar produselor cu cel mai mic consum de energie). 

FlatpanelsHD a analizat consecinţele noii etichete energetice pentru televizoare introdusă în legislaţia UE de la 1 martie 2021, dar nu s-a specificat nimic despre interzicerea televizoarelor. 

A transmis că după martie 2023, UE îşi va întări şi mai mult controlul şi va începe să impună limita maximă a consumului de energie pentru televizoare  în special televizoarele 8K care depăşesc cu mult limitele propuse de UE. 

Informaţii oficiale privind acest subiect nu s-au găsit pe CNN, nici pe BBC sau The Guardian, care cu siguranţă ar fi fost în format de Breaking News pe prima pagină. 

CNN chiar făcea promovare la televizoarele QLED şi OLED luna trecută, deşi susţine agenda ecologistă a Partidului Democrat. 

În chesiunile Uniunii Europene, cititorii pot apela la publicaţiile europene de presă. În mod surprinzător, nici publicaţiile de trend precum France24 sau Spiegel nu au menţionat nimic. 

Publicaţiile franceze de nişă, ca Ouest France, şi cele mondene, ca Femme Actuelle, au publicat ştirea că televizoarele 8K de foarte înaltă rezoluţie ar putea dispărea de pe piaţa europeană până în 2023, că aceste ecrane, mari consumatoare de energie, sunt în vizorul Uniunii Europene (UE) şi că televizoarele, cuptoarele, frigiderele, maşinile de spălat... toate sunt supuse indicelui european de eficienţă energetică (EEI). 

Cititorii pot apela apoi la publicaţiile germane pentru informare, mai ales după ce Germania este recunoscută că ar fi propus cetăţenilor să economisească energia electrică şi căldura după sistarea importului de gaz rusesc, dar nu a impus raţionalizare în mod forţat, iar iarna curentă a fost una blândă.

Din nou, nici Spiegel, nici Deutsche Welle, n-au publicat nicio informaţie legată de interzicerea televizoarelor de înaltă rezoluţie.

Sunt doar publicaţii mondene şi de nişă care susţin că UE a luat această decizie controversată, ca echo24, utopia sau CHIP.

În România, ZONA IT, un site de ştiri din domeniul tehnologiei din România, a publicat spre finalul anului 2022 un clip video pe YouTube, cu titlul "S-a tâmpit Uniunea Europeană de tot?! Noi RESTRICŢII ENERGETICE şi TV-uri pe care nu le mai pupăm!", argumentând că UE va introduce noi limitări energetice, iar modele precum Samsung S95B QD-OLED sunt "interzise"!

A mai publicat şi Go4IT un articol pe aceeaşi temă, dar cu informaţii preluate de la Digital Trends

Cancan a prezentat o listă a televizoarelor care vor fi interzise, mai ales cele din clasa G, iar  Adevărul a preluat informaţii de la t-online şi ziarul românesc.de. 

Marile companii şi instituţiile anunţă deciziile de impact asupra consumatorului de rând, de fiecare dată

Pe 25 mai 2018, Regulamentul general privind protecţia datelor (GDPR) a intrat în vigoare în spaţiul UE, şi asta după o lună în care toţi utilizatorii de internet au fost notificaţi de toate site-urile companiilor şi de presă, de  aplicaţiile de tech şi de platformele de socializare că trebuie să-şi dea acordul privind colectarea datelor de acum înainte. 

S-au făcut campanii de conştientizare a populaţiei, s-au făcut cursuri de instruire a personalului din fiecare companie care prestează servicii cu publicul şi au fost notificări fixate pe prima pagină a fiecărui site activ în UE privind conformarea faţă de GDPR privind consimţământul pentru cookie-uri. 

În 2020, când s-a declanşat pandemia de coronavirus, toate site-urile de afaceri, lăcaşuri de cult, restaurante, spitale, clinici,  companii, instituţii publice şi de evenimente culturale şi sportive au notificat utilizatorii în privinţa restricţiilor pandemice, de la obligativitatea purtării măştii şi  limitarea programului de lucru  până la completarea declaraţiei pe propria răspundere şi prezentarea cu certificatul verde care să ateste vaccinarea anti-COVID. 

În 2022, după începerea bombardamentelor ruse asupra Ucrainei, majoritatea site-urilor de companii, chiar şi cele producătoare de jocuri video, şi-au înştiinţat clienţii că nu vor mai livra produse în Rusia şi Belarus. 

Oricând este vorba de o decizie de impact asupra consumatorului de rând, marii producători trebuie să-l înştiinţeze. 

În privinţa cazului de faţă, nicio instituţie europeană sau vreo companie producătoare nu au adus vreo înştiinţare oficială privind interzicerea televizoarelor mari consumatoare de energie în spaţiul UE. 

 

 

Televizoarele 8K nu vor fi interzise în UE după ce producătorii ar fi găsit o modalitate inteligentă de a păcăli autorităţile de reglementare a energiei din UE

Toate televizoarele cu rezoluţie 8K produse de Samsung şi Sony, lansate începând cu 2023, vor avea o setare ECO activată implicit atunci când sunt vândute în UE.

Luminozitatea va fi redusă la aproximativ 30-50% în momentul achiziţionării.

Dar clientul va putea să schimbe setările manual şi să suporte factura la energie pe cheltuiala acestora, transmite Medium

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici