Toyota Motor investeşte 500 de milioane de dolari în Uber

Compania japoneză Toyota va investi 500 de milioane de dolari în Uber, în vederea dezvoltării de automobile autonome, relatează CNBC.

234 afișări
Imaginea articolului Toyota Motor investeşte 500 de milioane de dolari în Uber

Toyota Motor investeşte 500 de milioane de dolari în Uber - presă

Conform termenilor înţelegerii, ambele companii vor încorpora tehnologii „self-driving” (bazată pe inteligenţa artificială) în modelul de dubiţă Toyota Sienna, testarea programului pilot urmând a începe în anul 2021.

Uber a mai avut un program de dezvoltare a maşinilor autonome, care a fost drastic diminuat în urma unui test eşuat în Arizona din primăvara acestui an, soldat cu decesul unei persoane. Potrivit BBC, ca urmare a acelui accident, compania şi-a închis operaţiunile din Arizona şi a redus investiţiile în programul de dezvoltare al maşinilor autonome. Din acest motiv, Uber este văzută ca fiind în urma companiei Alphabet în ceea ce priveşte dezvoltarea tehnologiei „self-driving”.

În ceea ce priveşte Toyota, aceasta nu este prima investiţie într-companie ce a dezvoltat o aplicaţie ce permite utilizatorilor să comande taxiuri direct prin GPS. În luna iunie, compania japoneză a investit un miliard de dolari în Grab, o companie din Singapore ce face concurenţă Uber pe piaţa sud-est astiatică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici