Traderul acuzat de Societe Generale de fraudă, arestat din nou

Traderul Jerome Kerviel, acuzat de Societe Generale de provocarea unor pierderi de 4,9 miliarde de dolari, a fost arestat, vineri, şi va fi privat de libertate pe toată durata investigaţiei, pentru a nu se sustrage anchetei.

1 afișare
Imaginea articolului Traderul acuzat de Societe Generale de fraudă, arestat din nou

Traderul acuzat de Societe Generale de fraudă, arestat din nou

Kerviel a mai fost arestat o dată, după descoperirea fraudei, însă autorităţile l-au repus în libertate la 28 ianuarie. Procurorii au făcut însă un apel împotriva deciziei de eliberare.

Curtea de Apel din Paris a decis reţinerea lui Kerviel pe parcursul investigaţiei, subliniind riscul ca acesta să se sustragă anchetei.

Autorităţile franceze investighează încă un trader în cazul fraudei, în valoare de 4,9 miliarde de euro, de la Societe Generale, încercând să stabilească dacă Jerome Kerviel a acţionat sau nu singur.

Poliţia interoghează un trader de la o companie de brokeraj, care executa ordine în numele lui Kerviel, iar perioada iniţială de detenţie a acestuia, de 24 de ore, a fost prelungită cu o zi, potrivit unei surse jurididice apropiate situaţiei.

Compania de brokeraj este o subsidiară a Societe Generale, cunoscută până în acest an sub numele de Fimat şi redenumită Newedge, după ce a fuzionat cu instituţia financiară Calyon Financial. Poliţia a percheziţionat, joi, birourile Newedge.

Dacă în urma investigaţiei autorităţile vor stabili că mai multe persoane au fost implicate în tranzacţiile ilegale făcute de Kerviel, procurorii vor avea noi motive pentru a înainta acuzaţii de fraudă.

Kerviel, în vârstă de 31 de ani, a fost pus sub investigaţie pentru fals, folosirea abuzivă a sistemului computerizat şi înşelarea încrederii, după ce banca franceză a anunţat că a descoperit o serie de tranzacţii neautorizate efectuate de unul dintre traderii săi, care au cauzat pierderi de aproape cinci miliarde de euro. Traderul a fost eliberat la 28 ianuarie, dar a rămas sub supraveghere, după ce anchetatorii au renunţat la acuzaţiile de fraudă.

Traderul a declarat, marţi, că acceptă partea lui de responsabilitate pentru pierderile suferite de banca franceză, dar nu vrea să devină ţapul ispăţitor în acest caz, şi a adăugat că tranzacţiile conduse de el au avut ca scop acumularea de bani pentru bancă şi nu pentru sine.

Societe Generale lucrează, în prezent, la lansarea unei emisiuni de drepturi de preempţiune în valoare de 5,5 miliarde de euro pentru a-şi consolida situaţia financiară, după pierderile legate de tranzacţiile ilegale şi reevaluarea activelor contabile în urma crizei creditelor din Statele Unite. Emisiunea de drepturi de preempţiune ar putea fi lansată săptămâna viitoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici