Traficul de pasageri pe aeroportul Otopeni ar putea creşte de peste trei ori

Traficul pe Aeroportul Internaţional Otopeni va creşte în următorii zece ani de la nivelul actual de şase milioane de călători anual la 20 de milioane de pasageri, a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Antonel Tănase.

42 afișări
Imaginea articolului Traficul de pasageri pe aeroportul Otopeni ar putea creşte de peste trei ori

Traficul de pasageri pe aeroportul Otopeni ar putea creşte de peste trei ori (Imagine: Mediafax Foto)

"În zece ani vom avea un trafic de până la 20 milioane de călători, în condiţiile în care, în prezent, se înregistrează un trafic de şase milioane de pasageri", a afirmat Tănase într-un seminar pe tema infrastructurii organizat la Sinaia.

El a adăugat că, după aderarea României la Uniunea Europeană, traficul a crescut cu 40%, iar până în anul 2017 se va înregistra un avans anual de 10%.

Ca urmare a creşterii frecvenţei de transport călători, Capitala va avea nevoie de construcţia unui nou aeroport, în partea de sud a oraşului, a spus secretarul de stat.

Potrivit lui Tănase, o dată cu construcţia Canalului Dunăre-Bucureşti şi a noului aeroport, zona metropolitană a Capitalei se va extinde până în Giurgiu.

Aeroportul Otopeni a avut anul trecut 4,97 milione de pasageri, în creştere cu 41,7% (aproape un milion şi jumătate de călători) faţă de anul anterior. Pentru 2008, aeroportul estimează un avans al traficului de 20-25%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici