Tranzacţie pe piaţa de energie: Nuclearelectrica a vândut către grupul Enel energie de 2,4 mld. lei

Nuclearelectrica, singurul producător de energie nucleară din România, la care statul român are o deţinere de 82,5%, a anunţat marţi la BVB o serie de contracte de vânzare de energie angro către două companii ale Enel care, împreună, se ridică la 2,4 miliarde de lei, anunţă ZF.

1680 afișări
Imaginea articolului Tranzacţie pe piaţa de energie: Nuclearelectrica a vândut către grupul Enel energie de 2,4 mld. lei

Astfel, trei contracte încheiate pe 22 august 2022 între SNN şi Societatea Enel Energie Muntenia SA au o valoare cumulată, cu tranzacţiile anterioare, de 1,39 de miliarde de lei. Unul reprezintă o anexă la un contract din noiembrie 2019 încheiat pe piaţa centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale (PC-OTC), iar alte două sunt încheiate pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică – modalitatea de tranzacţionare PCCB-LE-flex – şi au ca obiect vânzarea de energie angro în perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2023.

Pe de altă parte, două contracte sunt încheiate cu Societatea Enel Energie SA în aceeaşi zi şi cu acelaşi obiect. Unul reprezintă o anexă la un contract încheiat în noiembrie 2019 şi cel de-al doilea este un contract PCCB-LE-Flex. Valoarea cumulată a celor două tranzacţii cu tranzacţiile anterioare se ridică la 1,03 miliarde de lei.

Nuclearelectrica are 14,4 miliarde de lei capitalizare, după ce acţiunile SNN s-au apreciat cu 1,6% în acest an, pe fondul unor tranzacţii de 338,3 milioane de lei, conform datelor BVB.

Compania a încheiat primul semestru din 2022 cu un profit net de 1,2 miliarde de lei, în creştere cu 216% faţă de perioada similară a lui 2021, în timp ce veniturile s-au majorat cu 127%, la 3,1 mld. lei, din care veniturile din vânzarea energiei electrice au totalizat 3 mld. lei, în creştere cu 130% an/an, potrivit datelor din raportul semestrial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici