Trei bănci au lansat un portal de plăţi prin dispozitive mobile care să rivalizeze PayPal în Franţa

BNP Paribas, Societe Generale şi La Banque Postale au lansat împreună un portal de plăţi online prin dispozitive mobile, Paylib, care ar trebui să rivalieze serviciul PayPal pe piaţa franceză.

289 afișări
Imaginea articolului Trei bănci au lansat un portal de plăţi prin dispozitive mobile care să rivalizeze PayPal în Franţa

Trei bănci au lansat un portal de plăţi prin dispozitive mobile care să rivalizeze PayPal în Franţa (Imagine: Shutterstock)

Paylib va fi disponibil celor 23 de milioane de clienţi ai băncilor, potrivit CNBC.

Aplicaţia care permite utilizarea serviciului de plăţi online este proiectată pentru utilizarea pe smartphone-uri şi tablete şi va fi disponibilă începând cu 24 septembrie. Paylib ar trebui să asigure clienţilor o modalitate sigură, "simplă şi fluidă" de a efectua plăţi online, fără nevoia de a introduce detalii despre cărţile de credit.

Parteneriatul băncilor ar trebui să le poziţioneze mai bine pentru dezvoltarea pieţei plăţilor prin dispozitive mobile din Franţa, care a crescut cu 150% anul trecut, potrivit asociaţiei Fevard, care reuneşte companii de comerţ electronic din Franţa.

Primul obiectiv al proiectului comun este de a ajunge la "o masă critică de utilizatori, persoane şi retaileri", a declarat şeful diviziei de retail banking a BNP Paribas, Marie-Claire Capobianco. Cele trei bănci susţin "o soluţie deschisă, care ar trebui să permită şi altor bănci să se alăture, atât din Franţa, cât şi din străinătate", a spus Capobianco.

Probabilitatea ca şi alte bănci franceze să se alăture proiectului este redusă, notează CNBC. Alte trei bănci au deja propriile servicii, cu rezultate diferite.

Între acestea, Credit Agricole a lansat platforma de plăţi online Kwixco în 2011, cu scopul de a ajunge la 5 milioane de utilizatori în 4-5 ani. Ultimele date arată că a atras 450.000 de persoane şi 1.200 de retaileri.

Paylib vizează să concureze în privinţa costurilor, percepând retailerilor un comision de 3%, rata practicată de PayPal. Strategia pare să dea rezultate, potriivt CNBC. Opt dintre cei 15 cei mai mari retaileri online din Franţa au anunţat că vor include logoul aplicaţiei pe site-urile proprii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici