Tudose: Trebuie să profităm de situaţia din Grecia şi să întărim parteneriatul cu grecii

România trebuie să se folosească de situaţia actuală în care se află Grecia pentru a întări parteneriatul cu statul elen, a declarat ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, care apreciază că turismul va contribui la ieşirea grecilor din criză.

495 afișări
Imaginea articolului Tudose: Trebuie să profităm de situaţia din Grecia şi să întărim parteneriatul cu grecii

Tudose: Trebuie să profităm de situaţia din Grecia şi să întărim parteneriatul cu grecii (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

"Eu cred că va trebui să folosim, chiar dacă sună mercantil, situaţia din Grecia şi să strângem relaţiile cu Grecia, întărind parteneriatul pe care îl avem cu grecii", a afirmat Tudose, după ce a participat la o conferinţă organizată de minister împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României.

El consideră că turismul în Grecia va funcţiona în continuare, întrucât turismul tradiţional nu a fost bazat nici pe o bancă deschisă, nici pe bancomat.

"Eu nu cred că nu va mai funcţiona turismul în Grecia, turismul acela tradiţional nu a fost bazat nici pe o bancă deschisă, nici pe bancomat. Turismul va funcţiona fără probleme şi cred că va fi unul dintre principalii factori determinanţi în ieşirea Greciei din criză", a mai spus Tudose, fiind întrebat dacă va fi afectată zona turismului.

Ministrul Economiei apreciază că deocamdată se fac doar speculaţii privind ce se va întâmpla în continuare.

"Este o manifestare democratică a unei ţări (referendumul - n.r.). Lucrurile sunt foarte exacerbate, ca şi cum grecii au stabilit prin referendum dacă mai plătesc sau nu datoriile. Lucrurile nu stau chiar aşa, ei au votat dacă sunt de acord sau nu cu planul propus de către autorităţile financiare internaţionale, aici a fost răspunsul nu. Înţeleg că acum guvernul elen lucrează la altă modalitate de a-şi plăti datoriile", a completat Tudose.

Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61,41% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,59% pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale.

Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 89,95 la sută din voturi, 61,41 % dintre alegători au respins măsurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,59 % s-au pronunţat în favoarea acestora.

Prezenţa la urne a fost de 62,18 %.

Întrebarea adresată la referendum a fost: "Ar trebui acceptată propunerea formulată către Eurogrup, pe 25 iunie, de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional?" Prima căsută pe buletinul de referendum a fost "nu", iar a doua "da".

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Ministrul grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, a anunţat luni dimineaţă că demisionează, la o zi după ce alegătorii greci au respins prin referendum măsurile de austeritate impuse de creditorii internaţionali ai Greciei, potrivit Reuters.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici