UE anunţă că în 2023 ar putea să apară o penurie de gaze

UE avertizează că anul viitor va exista o penurie de gaze dacă Rusia va reduce şi mai mult livrările.

1460 afișări
Imaginea articolului UE anunţă că în 2023 ar putea să apară o penurie de gaze

UE anunţă că în 2023 ar putea să apară o penurie de gaze

Conducerea Uniunii Europene susţine că a asigurat suficiente gaze pentru această iarnă, dar susţine că UE s-ar putea confrunta cu o penurie de gaze anul viitor, dacă Rusia va reduce şi mai mult livrările.

„În ciuda măsurilor pe care le-am luat, s-ar putea să ne confruntăm cu un deficit de până la 30 de miliarde de metri cubi (mld. mc) de gaz anul viitor", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Sky News.

Declaraţia a fost făcută luni, în cadrul unei conferinţe de presă. Ursula von der Leyen a citat date ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie care urmează să fie publicate tot luni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ue,
gaze,
penurie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici