Primarul Aradului, Călin Bibarț, alături de reprezentanții firmei proiectante Aduro Impex au organizat recent o conferință de presă chiar la podul hobanat peste Mureș, pentru a lămuri cauzele problemelor care au blocat recepția și inaugurarea investiției de aproape 200 de milioane de lei.
Concluzia oficială este că, în timpul lucrărilor, au fost inversate două etape în procesul de construire, fapt ce a dus la deformările vizibile la carosabil, deoarece s-au scos două palei (stâlpi provizorii de susținere), iar tensiunea din hobane (cabluri) a afectat tablierul podului. Cu toate acestea, denivelările nu au avut efecte asupra rezistenței podului, notează specialarad.ro.
Specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) au descoperit mai multe nereguli la noul pod peste râul Mureș, care s-a construit la Arad. Podul nu poate fi inaugurat.
Noul pod peste râul Mureș, aflat în construcție în municipiul Arad, face parte din obiectivul „Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare din municipiul Arad”.
„Inspectorii în construcții din cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Arad, în conformitate cu atribuțiile stabilite prin actele normative în vigoare, au efectuat recent un control la obiectivul menționat mai sus, constatându-se următoarele neconformități:
Au fost dispuse măsuri de remediere a neconformităților până la recepția finală a lucrărilor. La data prezentei, acestea sunt în curs de îndeplinire. Executantul lucrărilor a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată într-un răspuns transmis de ISC.