Invitat la ZF Live, Marius Barbu, Group Asset Director al NEPI Rockcastle, a explicat că extinderea Promenada Mall va adăuga între 30.000 și 40.000 mp de retail, urmând ca peste această zonă să fie dezvoltate spații de hotel și office, ajungând la un total de aproximativ 60.000 mp construiți.
Extinderea Promenada Mall va include o combinație amplă de funcțiuni, de la retail alimentar și fashion până la servicii și entertainment, cu accent pe diversificarea experienței pentru clienți.
„Vor fi de toate. Retail alimentar, fashion, servicii, entertainment. Practic, se va dubla suprafața mallului în zona de retail. Asta înseamnă mai multe magazine de fashion, mai multe servicii. Entertainmentul îl vom aduce sub forma unui cinematograf și o sală de spectacole sau o sală de teatru. Un loc de joacă măreț, apoi, peste partea de retail, vom face o zonă de hotel și office”, a explicat Marius Barbu.
În ceea ce privește hotelul care va fi construit în cadrul proiectului, reprezentantul NEPI Rockcastle a spus că decizia privind brandul este aproape finalizată.
„Suntem în faza finală. Vom decide zilele acestea.”
Costul total al extinderii este estimat la aproximativ 300 de milioane de euro, ceea ce transformă proiectul într-unul dintre cele mai mari pariuri investiționale ale companiei.
„Noi mai punem încă 30.000 mp pentru hotel și office. În total, 60.000 mp. Este cea mai mare extindere din portofoliul nostru. Și cred că, la momentul acesta, este una dintre cele mai mari extinderi din Europa.”
Întrebat de ce compania își asumă o investiție atât de mare într-un context de scădere a consumului, Barbu a explicat că decizia se bazează pe datele interne și pe analiza pe termen lung.
„Datele și obiceiurile de consum pe care le vedem. Promenada este poziționată într-o zonă foarte bună a Bucureștiului. Poate să aducă oferte noi, atât în zona de servicii, cât și în zona de entertainment, pentru clienții din nordul Bucureștiului.”
Extinderea Promenada Mall este rezultatul unui proces început în urmă cu aproape zece ani, marcat de achiziții de teren, lucrări complexe și întârzieri cauzate de pandemie.
„Demersurile pentru extinderea Promenada au început în 2015. La două luni după ce am cumpărat Promenada, am cumpărat și terenul pe care se face extensia acum.”
Potrivit planurilor actuale, extinderea Promenada Mall va fi deschisă publicului în primul trimestru din 2027.