UniCredit primeşte sprijin din Kazahstan: fondul suveran kazah a acumulat 5% din acţiunile băncii

Acţiunile UniCredit au crescut joi cu 5,2%, la patru zile după debutul emisiunii de drepturi de preempţiune prin care banca vrea să atragă 7,5 miliarde euro, datorită unor informaţii apărute din presă conform cărora fondul de investiţii kazah a acumulat 5% din acţiunile grupului.

199 afișări
Imaginea articolului UniCredit primeşte sprijin din Kazahstan: fondul suveran kazah a acumulat 5% din acţiunile băncii

UniCredit primeşte sprijin din Kazahstan: fondul suveran kazah a acumulat 5% din acţiunile băncii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Titlurile UniCredit au fost sprijinite şi de anunţul mai multor fundaţii bancare italiene din acţionariat că vor participa la majorarea de capital.

Ziarul Il Giornale scrie, fără a preciza sursa informaţiei, că fondul Samruk Kazyna din Kazahstan a cumpărat din piaţă aproape 5% din acţiunile UniCredit.

Operaţiunea nu a întâmpinat obstacole, iar Banca Italiei a fost informată în mod adecvat, precizează Il Giornale.

Reprezentanţii băncii şi ai fondului kazah au refuzat să comenteze informaţia.

O sursă apropiată Consob, autoritatea italiană de reglementare a pieţelor financiare, a declarat că nu are informaţii despre tranzacţie, precizând însă că legea permite notificarea în termen de cinci zile.

UniCredit a preluat în 2007 ATF Bank, a cincea bancă din Kazahstan după active, pentru 2,1 miliarde de dolari, într-o perioadă de boom pentru industria financiară kazahă.

Printre investitorii italieni care fac afaceri în Kazahstan se numără şi gigantul energetic Eni, cu proiecte mari de petrol şi gaze.

Majorarea de capital a UniCredit a debutat "cu stângul", drepturile de preempţiune fiind primite cu răceală de investitori în primele zile de tranzacţionare. Acţiunile băncii au scăzut săptămâna trecută cu aproximativ 38%, după ce Consiliul de Adminsitraţie a anunţat că majorarea de capital se va derula la un preţ de circa 1,9 euro pe acţiune, cu 43% sub cotaţia bursieră de referinţă pe care s-a fundamentat operaţiunea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici