UPDATE: Bursa a scăzut joi cu 0,2%, reducându-şi ascensiunea din luna iunie la 0,8%

(adaugă informaţii, în paragrafele 13 - 17)

4 afișări

Bursa a scăzut joi cu 0,26%, reducându-şi astfel ascensiunea din luna iunie la 0,8%, într-o piaţă apatică şi unde acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să asigure cea mai mare parte a lichidităţii.

Cei mai mulţi investitori de la BVB au fost precauţi la tranzacţionare în luna iunie, preluând o parte din prudenţa jucătorilor de pe bursele externe, unde situaţia incertă privind criza datoriilor Greciei a continuat să marcheze pieţele. Astfel, în majoritatea şedinţelor atât variaţiile acţiunilor de la BVB, cât şi volumele au fost reduse.

Raportat la nivelul de la finalul anului trecut, indicele general al pieţei, BET-C, este în creştere cu 6,4%.

Mihai Chişu, broker la IFB Finwest, spune că apatia pronunţată care marchează piaţa locală de capital este determinată pe de o parte de perioada de vacanţă, dar şi de precauţia investitorilor indusă de turbulenţele din Grecia şi datoriile suverane.

"Volumele reduse ne dau totuşi şi alt indiciu, anume acela că vânzătorii nu sunt tocmai dispuşi să renunţe la acţiuni la orice preţ asteptând vremuri mai bune care ar trebui să vină spre sfârşitul anului. Îmbunătăţirea indicilor macroeconomici din România vor ajuta investitorii locali şi străini să se reorienteze către bursă, iar anunţatele oferte de vânzare la Petrom, Alro, Transgaz, Transelectrica şi cu puţin noroc şi Romgaz vor crea o atractivitate sporită", a declarat Chişu pentru MEDIAFAX.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost operate la preţuri în creştere în medie cu 0,68%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,58% sub nivelul de miercuri.

Totodată, indicele BET-FI a scăzut cu 0,72%, influenţat în principal de corecţia acţiunilor Fondului Proprietatea, care au coborât cu 0,83%. Aceste titluri au cea mai mare pondere în calculul indicelui. Indicele BET-FI analizează şi evoluţia titlurilor celor cinci SIF-uri, care au înregistrat variaţii uşoare, însă pe volume reduse de tranzacţionare.

"SIF-urile suferă grav la capitolul lichiditate, singura care face notă contrastantă fiind SIF Transilvania. Cu siguranţă că temerea celor care enunţau în punctul de vedere al guvernului că sifurile ar avea de suferit la capitolul lichiditate dacă s-ar elimina pragul este pe deplin infirmată de piaţă, în opinia mea o lichiditate crescută ar putea avea loc exact în situaţia inversă, anume fără prag sau alte constrângeri", consideră brokerul.

La finalul şedinţei, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, se plasa cu doar 0,27% peste nivelul de miercuri.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 31,1 milioane lei (7,3 milioane euro), sumă cu 15% mai redusă decât rulajul de miercuri, de 36,7 milioane lei (8,7 milioane euro). La închiderea şedinţei, doar acţiunile emise de 9 companii din cele 78 de societăţi listate pe principalele patru categorii aveau rulaje de peste 400.000 de lei.

Titlurile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 17,5 milioane lei, şi au asigurat 56% din rulajul bursei. Cea mai recentă operaţiune cu aceste acţiuni a fost efectuată la 0,535 lei, preţ în scădere cu 0,83%.

"Această acţiune demonstrează că având calităţile necesare pentru a suscita interesul tuturor categoriilor de investitori este o cale sigură spre a fi interesantă. Titlurile FP se tranzacţionează într-un palier destul de îngust, ordinele de vânzare care provin adesea de la personale despăgubite găsindu-şi contraparte. Din acest motiv consider că pe măsură ce statul îşi va diminua poziţia, şansele ca această acţiune să crească sunt din ce în ce mai mari", a afirmat Chişu.

Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) au consemnat al doilea rulaj din piaţă, de 3,6 milioane lei, sumă din care 717.000 de lei au reprezentat valoarea unui deal. Ultima operaţiune din piaţa principală a fost realizată la 0,513 lei, preţ în creştere cu 0,29%, în timp ce deal-ul a fost efectuat la 0,505 lei, cu 1,27% sub nivelul de miercuri.

O tranzacţie importantă, de 2 milioane lei, a fost realizată şi cu acţiuni SIF Banat-Crişana (SIF1), care însă pe piaţa principală au avut o lichiditate de doar 126.000 de lei. Deal-ul a fost încheiat la preţul de 1 leu/titlu, cu 3% sub referinţă, în timp ce pe piaţa principală cotaţia a scăzut cu 0,48%, la 1,026 lei.

Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) şi Concefa (COFI) au consemnat cele mai vizibile ascensiuni din piaţă, de 4,08% şi, respectiv, de 7,37%. Titlurile băncii au avansat la 1,25 lei, chiar în ultima jumătate de oră, iar acţiunile Concefa au ajuns la preţul de 0,118 lei. Evoluţia acţiunilor Băncii Transilvania a venit pe un rulaj de 1,7 milioane lei, iar operaţiunile cu titlurile firmei de construcţii au cumulat 591.000 de lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 813.000 de lei, valoare cu 16% mai redus decât rulajul de miercuri, de 966.000 de lei.

Titlurile Armax Gaz (ARAX) au fost cele mai lichide, cu tranzacţii de 422.000 de lei, iar preţul a scăzut nesemnificativ, cu 0,07%, la 0,135 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene avansau cu până la 0,6%, însă majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est consemnau de cel mult 0,7%. Bursele din Praga şi Rusia erau singurele în creştere, cu câte 0,4%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici