Următoarea criză ar putea fi declanşată de prăbuşirea pieţei contractelor credit default swap - Mediafax

Următoarea criză ar putea fi declanşată de prăbuşirea pieţei contractelor credit default swap

Piaţa contractelor credit default swap (instrument derivat pentru transferul riscului de credit), estimată la aproape 55 de trilioane de dolari, însă nereglementată şi lipsită de transparenţă, ar putea provoca următoarea criză a sistemului financiar, potrivit unei analize a Fortune Magazine.

270 afişări
Imaginea articolului Următoarea criză ar putea fi declanşată de prăbuşirea pieţei contractelor credit default swap

Următoarea criză ar putea fi declanşată de prăbuşirea pieţei contractelor credit default swap

Contractul credit default swap (CDS) este instrumentul derivat cu cea mai rapidă ascensiune în sectorul financiar şi a avut o contribuţie majoră la provocarea actualei crize a creditelor ipotecare, deoarece a permis transferul facil şi rapid al riscului de credit, încurajând băncile să îşi asume riscuri din ce în ce mai mari şi să renunţe complet la prudenţă.

La puţin peste zece ani de la apariţia acestor derivate, piaţa contractelor credit default swap a ajuns la 54,6 mii de miliarde de dolari, în condiţiile în care Produsul Intern Brut (PIB) al economiei globale în anul 2007 a fost de 54,3 trilioane de dolari, iar capitalizarea cumulată a tuturor companiilor listate pe Wall Street era, la finele lunii iunie, de 50,5 trilioane de dolari.

 

"Dacă CDS-urile ar fi fost eliminate, companiile ar fi spus: «nu pot să nu iau în calcul acest risc». Dacă nu ar fi putut să transfere riscurile mai departe, cu siguranţă s-ar fi oprit", a arătat Michael Greenberger, profesor la Universitatea din Maryland şi fost şef al diviziei de pieţe şi comerţ la Comisia de supraveghere a contractelor futures pe pieţele de mărfuri.

Analistul se referă la băncile care au acordat credite ipotecare cu grad ridicat de risc, acumulând astfel datorii neperformante, care au condus în 2007 la debutul crizei financiare, urmat de numeroase falimente, naţionalizări sau preluări de urgenţă în cazul multor instituţii simbol pentru economia Statelor Unite sau a Europei, precum Bear Stearns, Lehman Brothers, Washington Mutual, Merrill Lynch, AIG şi Fortis.

Instrumentul derivat credit default swap este un contract prin care o instituţie financiară (cumpărătorul protecţiei) achită o primă către o altă entitate (vânzătorul protecţiei), care se angajează să plătească o sumă prestabilită în cazul în care unul din debitorii cumpărătorului nu îşi îndeplineşte obligaţiile, respectiv nu achită datoria acumulată.

Principala diferenţă dintre un contract credit default swap şi un acord obişnuit de garanţie sau asigurare în cazul unui credit este că operaţiunea se face fără ca debitorul să aibă cunoştinţă despre efectuarea ei, fără a aduce modificări la acordul încheiat cu clientul.

Prima achitată de cumpărătorul protecţiei depinde de mai mulţi factori, printre care ratingul de credit al debitorului, maturitatea produsului şi modurile în care poate surveni neplata obligaţiilor incluse în contract (falimentul debitorului, negarea sau neplata obligaţiilor, restructurarea obligaţiei de referinţă, nedeclararea sau accelerarea obligaţiilor).

În această săptămână, politicienii din Statele Unite încearcă să adopte un program pentru salvarea sistemului financiar american, prin preluarea de către Trezorerie a datoriilor, activelor şi produselor neperformante acumulate de bănci în perioada crizei creditelor ipotecare. O primă variantă a unui astfel de plan, propusă de administraţie şi respinsă luni de Camera Reprezentanţilor, presupunea alocarea de fonduri bugetare de 700 miliarde de dolari pentru preluarea problemelor instituţiilor financiare de către stat şi s-a confruntat cu opoziţie vehementă din partea opiniei publice şi unui număr mare de parlamentari republicani.

Prăbuşirea unei companii mari poate atrage după sine un efect domino care să falimenteze sute de alte instituţii şi firme, conectate între ele prin instrumente financiare CDS sau similare. Din acest motiv, autorităţile americane au intermediat preluarea Bear Stearns la un preţ considerat simbolic şi au decis să naţionalizeze asigurătorul American International Group (AIG), a cărui cădere a fost cauzată aproape integral de pierderile provocate de contracte CDS.

Pe măsură ce teama unei prăbuşiri a pieţei credit default swap se accentuează în sistemul financiar, intervenţia aparent iminentă a autorităţilor pentru reglementarea şi transparentizarea acestor contracte pare să intensifice pesimismul pieţelor, deoarece efectele imediate ale unor măsuri federale nu pot fi prevăzute.

"Cea mai mare problemă este că nimeni nu poate cunoaşte expunerea tuturor acestor companii mari, bănci şi corporaţii, prin contracte CDS", potrivit lui Frank Partnoy, profesor la Universitatea din San Diego şi fost vânzător de derivate la Morgan Stanley, care a avertizat constant în ultimii zece ani asupra pericolelor din piaţa instrumentelor similare CDS.

Deoarece sunt contracte, şi nu titluri sau poliţe de asigurare sau garanţie, angajamentele credit default swap pot fi încheiate foarte rapid, fiind suficient un apel telefonic sau un mesaj instant, aspecte care fac instrumentele cu atât mai atractive. Majoritatea aspectelor tehnice au fost standardizate de Asociaţia Internaţională pentru Derivate şi contracte Swap.

În plus, atât timp cât există un vânzător care să fie pregătit să răspundă dorinţei unui creditor de a transfera riscurile, un contract CDS poate acoperi aproape orice fel de tranzacţie.

Îngheţarea pieţei creditelor şi prăbuşirea Bear Stearns explică scăderea puternică a contractelor CDS scadente în prima jumătate a anului, iar piaţa acestor instrumente a arătat constant semne de slăbiciune şi instabilitate din acel moment.

Contracte credit default swap sunt încheiate în prezent doar în cazurile în care debitorii dispun de lichidităţi, cum ar fi General Motors, deoarece vânzătorii de protecţie nu vor să-şi rişte capitalul, iar piaţa nu poate anticipa ce efect va avea intervenţia autorităţilor pentru reglementarea operaţiunilor cu astfel de instrumente.

"Nu poţi decât să-l urmăreşti pe Bernanke la televizor", a spus un trader pentru Fortune Magazine, în timp ce preşedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, prezenta planul de salvare a sistemului financiar în Congresul american.

Astfel, după aproape un deceniu de creştere exponenţială, piaţa CDS este aproape de prima scădere puternică.

Un alt motiv pentru care piaţa instrumentelor credit default swap s-a dublat ca valoare de la an la an între 2001 şi 2007 este faptul că un cumpărător de protecţie nu trebuie să deţină creanţe pentru a apela la un astfel de contract, ci este suficient să parieze că un anumit debitor nu îşi va respecta obligaţiunile, să plătească prima către vânzător şi să aştepte. De altfel, marea majoritate a contractelor CDS în derulare sunt pariuri pe capacitatea debitorilor de a-şi achita datoriile.

În concluzie, un produs conceput ca instrument de hedging a devenit o posibilitate pentru investitori de a paria pe aproape orice tranzacţie din piaţa creditelor.

Practic, piaţa credit default swap seamănă cu un cazino unde se joacă sume uriaşe, afirmă directorul Institutional Risk Analytics, Christopher Whalen.

"Teoretic, este o piaţă de asigurări nereglementată, fără capitalizare reală. Practic, este formată din contracte similare jocurilor de noroc", a arătat el.

Cu toate acestea, industria jocurilor de noroc este reglementată strict de guvern, în timp ce orice tentativă de asumare a unui rol de supraveghetor al pieţei CDS, din partea oricărei instituţii de stat, a întâmpinat opoziţia oficialilor Rezervei Federale, Trezoreriei şi Congresului de la Washington.

În anul 2000, Congresul a adoptat, cu sprijinul Fed şi al Trezoreriei, o lege care interzice orice reglementare, federală sau statală, pe piaţa CDS şi altor instrumente derivate similare.

O altă diferenţă majoră între contractele credit default swap şi pariuri este certitudinea că un cazino va plăti în cazul unui câştig, în timp ce piaţa CDS nu oferă astfel de asigurări.

Fondurile de hedging au invadat piaţa, în căutare de profituri rapide. Nu este vorba numai de instituţii mari, solide, ci şi de afaceri aflate la început. În unele cazuri, giganţi ai sectorului financiar au cumpărat protecţie de la firme care dispuneau de o lichiditate ceva mai bună decât a unui aprozar, se mai arată în materialul Fortune Magazine.

Astfel, dacă o asemenae firmă trebuie să achite brusc multe contracte credit default swap, afacerea va intra în faliment.

"Diverse firme au asigurat riscuri pe care nu şi le pot asuma. Să zicem că închei poliţe de asigurare împotriva incendiilor şi cheltuieşti primele imediat ce le încasezi, presupunând că acele case nu vor arde niciodată. Brusc, un incendiu distruge toate aceste clădiri. În acel moment singura opţiune este să stingi lumina şi să pleci", a arătat preşedintele Euro Pacific Capital, Peter Schiff, care a anticipat prăbuşirea celor mai mari creditori ipotecari din Statele Unite, Fannie Mae şi Freddie Mac, naţionalizaţi la începutul lunii septembrie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici