Vânzările unui smartwatch sunt mai mari decât ale întregii industrii de ceasuri elveţiene

  • Vânzările Apple Watch au fost, în 2019, mai mari decât vânzările ceasurilor elveţiene de lux.
  • Unii analişti prevăd sfârşitul ceasurilor produse în Elveţia.
4676 afișări
Imaginea articolului Vânzările unui smartwatch sunt mai mari decât ale întregii industrii de ceasuri elveţiene

Vânzările unui smartwatch sunt mai mari decât ale întregii industrii de ceasuri elveţiene

Vânzările Apple Watch sunt mai mari, în 2019, decât vânzările ceasurilor elveţiene de lux. Apple Watch este vizat de un public mai tânăr, însă unii analişti prevăd sfârşitul mărcilor ceasurilor eleveţiene.

Apple a vândut 31 de milioane de Apple Watch la nivel mondial, în timp ce toate mărcile de ceasuri elveţiene combinate au vândut 21 de milioane de produse, potrivit firmei de consultanţă Strategy Analytics, transmite CNN.

Analiştii au păreri împărţite pe acest subiect, unii spunând că industria elveţiană de ceasuri se apropie de sfârşit, în timp ce alţii susţin că ceasurile mecanice elveţiene aduc în continuare mai multe venituri decât Apple Watch.

Statisticile facute de Strategy Analytics arată că Apple Watch este un produs dorit de generaţiile mai tinere, în timp ce ceasurile analogice sunt populare în rândul generaţiilor mai în vârstă.

Totuşi, unii analişti consideră că acest lucru nu înseamnă sfârşitul ceasului elveţian văzut un simbol al statutului de lux, chiar dacă acesta rămâne în urmă în competiţia cu Apple Watch.

Vincent Thielke, analist la compania de cercetare de piaţă Canalys, afirmă că ceasurile elveţiene sunt de apropximativ de două ori mai scumpe decât Apple Watch (1.000 dolari faţă de 500 dolari).

„Apple Watch are un public mult mai larg, inclusiv clienţi tineri şi iubitori de gadgeturi”, a spus Thielke.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici