Veniturile Vodafone România au scăzut cu 4% în perioada aprilie-iunie. Numărul clienţilor a crescut

Vodafone a înregistrat venituri din servicii de 150 milioane lire sterline (177 mil. euro) în România în primul trimestru al anului fiscal 2013-2014, perioada aprilie-iunie, în scădere cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în condiţii comparabile, ajustat pentru variaţia ratelor de schimb.

8877 afișări
Imaginea articolului Veniturile Vodafone România au scăzut cu 4% în perioada aprilie-iunie. Numărul clienţilor a crescut

Veniturile Vodafone România au scăzut cu 4% în perioada aprilie-iunie. Numărul clienţilor a crescut (Imagine: Andreea Alexandra/Mediafax Foto)

Excluzând impactul scăderii tarifelor de terminare, veniturile din servicii ale Vodafone România au crescut cu 1,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului fiscal precedent, potrivit unui comunicat transmis de Vodafone.

"Ne bucurăm să vedem o creştere a afacerilor în primul trimestru al anului financiar, încheiat la 30 iunie 2013, ceea ce confirmă tendinţa pozitivă pe care o anticipam în trimestrele anterioare. Dacă excludem impactul scăderii tarifelor de terminare, veniturile noastre din servicii au crescut de la un an la altul. Această creştere se datorează succesului pachetelor RED în rândul clienţilor noştri, atât consumatorii individuali, cât şi companii. Şi în acest trimestru am avut o creştere puternică a veniturilor din date mobile, de 26%, faţă de anul trecut. În general, rezultatele noastre sunt bune, fiind susţinute de adopţia ridicată a pachetelor RED de către utilizatorii români", a declarat Inaki Berroeta, preşedinte şi director general al Vodafone România.

Numărul de clienţi ai Vodafone România a crescut cu 57.064 faţă de trimestrul precedent, intervalul ianaurie-martie, la 8,138 milioane de clienţi. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul de clienţi a crescut cu 339.943.

La 30 iunie, abonaţii serviciilor Vodafone reprezentau 40,4% din baza de clienţi, iar utilizatorii de cartele preplătite 59,6%. Utilizatorii serviciilor prepay au înregistrat o creştere de 0,3 puncte procentuale faţă de trimesttrul precedent şi cu 2,6 puncte procentuale comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Venitul mediu pe utilizator (ARPU) s-a situat în primul trimestru al anului fiscal în curs la 6,5 euro, comparativ cu 6 euro în precedentul trimestru şi 7,2 euro în perioada similară a anului precedent, se arată în raportul financiar al grupului britanic.

Veniturile din date mobile au crescut cu 26,3% faţă de trimestrul similar din anul fiscal trecut.

Veniturile din servicii la nivelul întregului grup britanic au scăzut în primul trimestru cu 3,5%, în bază organică, la 10,16 miliarde de lire sterline (12 miliarde de euro).

(Suma în euro a fost calculată la cursul de 1,18 euro pentru o liră sterlină, recomandat pentru perioada aprilie-iunie în raportul financiar al grupului britanic Vodafone)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici