Vezi aici câte locuinţe au fost finalizate în 2009

Numărul locuinţelor finalizate anul trecut a fost de 61.101 unităţi, în scădere cu 5,1% (3.313 locuinţe) faţă de anul 2008, cele mai multe aflându-se în mediul rural, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

17 afișări
Imaginea articolului Vezi aici câte locuinţe au fost finalizate în 2009

Vezi aici câte locuinţe au fost finalizate în 2009 (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)

Astfel, 50,4% dintre locuinţele terminate anul trecut au fost în mediul rural, iar restul de 49,6% în mediul urban, se arată într-un comunicat al INS.

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, faţă de anul 2008, în anul 2009, s-a redus numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 4.545 locuinţe, la 55.410 unităţi, iar cel al locuinţelor din fonduri publice a crescut cu 1.232, la 5.691 unităţi.

Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o scădere a numărului locuinţelor terminate, cele mai semnificative înregistrându-se în regiunile de dezvoltare Bucureşti - Ilfov (-1414 locuinţe), Nord - Vest (-1386 locuinţe) şi Centru (-1298 locuinţe). Creşteri au fost înregistrate în regiunile de dezvoltare: Sud - Muntenia (+733 locuinţe), Nord - Est (+318 locuinţe) şi Sud - Est (+286 locuinţe).

În ultimul trimestru din 2009 au fost date în folosinţă 22.931 locuinţe, în scădere cu 4.820 locuinţe faţă de perioada similară din anul precedent.

Pe medii de rezidenţă, cele mai multe unităţi locative au fost terminate tot în mediul rural, respectiv 53,6%.

În intervalul analizat, numărul locuinţelor realizate din fondurile private a scăzut cu 4.857 locuinţe, la 20.522 unităţi, iar cel al locuinţelor din fonduri publice a crescut cu 37 locuinţe, la 2.409 unităţi.

În profil regional, au avut loc scăderi în toate regiunile de dezvoltare astfel: Nord - Vest (-1471 locuinţe), Bucureşti - Ilfov (-1430 locuinţe ), Nord - Est (-852 locuinţe), Centru (-422 locuinţe), Vest (-277 locuinţe), Sud - Est (-186 locuinţe), Sud - Vest Oltenia (-101 locuinţe) şi Sud - Muntenia (-81 locuinţe).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici