COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Într-un asemenea moment prin care trece România nu se pot depune moţiuni

1469 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Într-un asemenea moment prin care trece România nu se pot depune moţiuni

„Oameni care îşi permit ca într-un asemenea moment prin care trece România să destabilizeze ţara întreagă şi să creeze temere în societate nu au niciun Dumnezeu”, spusese vicepremierul Raluca Turcan cu câteva zile înainte de moţiunea de cenzură a PSD.

Exprimarea dătătoare de fiori a fruntaşei PNL a fost ulterior susţinută şi de alţi colegi de partid, în termeni la fel de catastrofici. „Simpla iniţiere a moţiunii de cenzură de către iresponsabilii din PSD este de natură să afecteze grav imaginea României în UE şi nu numai”, susţine europarlamentarul Daniel Buda. Şeful de facto al partidului, preşedintele Klaus Iohannis, a intervenit şi el, difuzând în premieră un comunicat prin care cerea parlamentarilor să înţeleagă „gravitatea momentului pe care ţara noastră îl traversează” şi să nu voteze moţiunea, pe motiv că „depunerea unei moţiuni de cenzură în această perioadă critică pentru viitorul României reprezintă un nou demers toxic, care riscă să pună în pericol combaterea eficientă a epidemiei de COVID-19”.

Apelurile de acest fel sunt menite să-i convingă pe cei mai creduli votanţi că PSD e în continuare un balaur fioros cu care eroii PNL se luptă pe viaţă şi pe moarte, iar nu stafia plicticoasă pe care Iohannis şi PNL o ţin în geam ca s-o arate poporului atunci când au nevoie să inventeze un vinovat pentru orice nu merge bine în ţară. Cum stau lucrurile în realitate au arătat însă alţi fruntaşi liberali foarte bine plasaţi: Rareş Bogdan a asigurat din nou poporul, înainte de moţiune, că PSD nu va putea emite pretenţii să-şi aducă vreun om la guvernare în următorii patru ani, iar Ovidiu Raeţchi a explicat că viitorul premier al României se va numi tot Ludovic Orban şi va rămâne la putere şi la anul. Explicaţia, la fel ca la moţiunea de cenzură (reuşită) depusă de PSD în februarie, constă în capacitatea preşedintelui Iohannis de a neutraliza orice tentativă de a guverna a oricui nu e de la PNL: preşedintele a spus clar că nu va numi un premier de la PSD, şi la fel cum s-a ţinut de cuvânt în februarie-martie ar fi făcut şi acum.

Cât despre spectrul destabilizării ţării în pandemie, „gravitatea momentului pe care ţara noastră îl traversează” nu mai e de zărit nicăieri în deciziile PNL. La 1 septembrie începe cea mai importantă fază de relaxare a restricţiilor, când se deschid şcolile, teatrele şi restaurantele, iar la 27 septembrie sunt programate alegerile locale. Cum nu mai e un secret pentru nimeni că pericolul de infectare este maxim în spaţiile închise unde oamenii stau împreună timp de mai multe ore, e de presupus că din punctul de vedere al guvernanţilor pandemia este pe ducă, altminteri fie ar fi amânat această fază de relaxare a restricţiilor, fie ar fi reacţionat altfel decât prin dat din umeri şi aruncare a răspunderii pe autorităţile locale, profesori şi părinţi pentru toate deciziile şi cheltuielile legate de asigurarea măsurilor de precauţie.

Insistenţa PSD de a depune acum această nouă moţiune poate într-adevăr să fie considerată o greşeală, dar nicidecum în raport cu argumentele ridicole invocate de Iohannis şi de PNL, cum că se destabilizează ţara şi nu mai poate lupta guvernul Orban cu pandemia. Ci în raport cu slaba capacitate a PSD, dar şi a oricărui alt partid care nu e PNL, de a influenţa jocurile în politică atâta vreme cât Klaus Iohannis e preşedinte. Încă o dată, PSD e acum la a doua moţiune de cenzură din acest an, după cea din februarie, care n-a clintit nici ea PNL de la guvernare, ba chiar ar fi urmat să fie folosită de partidul prezidenţial ca inaugurare a drumului său victorios spre alegeri anticipate.

Ulterior, venirea pandemiei a legat şi mai mult de mâini opoziţia (PSD-ALDE-Pro România), chiar dacă ea a continuat să fie majoritară în Parlament: asta s-a văzut din plin în mârâielile permanente ale aripii celei mai militante din PSD şi ALDE, care ar fi vrut ca partidul să facă o opoziţie complet distructivă, „ca pe vremuri”: să nu voteze guvernele PNL, să respingă toate legile PNL şi chiar să-l suspende pe preşedintele Iohannis. Mesajul frustrat al lui Eugen Teodorovici exprimă clar această stare de spirit: „Aşa cum am declarat de la bun început, acest guvern incompetent NU trebuia niciodată învestit şi reînvestit! Şi să ne amintim că eu am votat ÎMPOTRIVA învestirii guvernului Orban încă din 4 noiembrie 2019, apoi am votat PENTRU moţiunea de cenzură din februarie 2020 şi, din nou, ÎMPOTRIVA reînvestirii, în 14 martie 2020!”

Numai că nu s-a întâmplat nimic din cele dorite de Teodorovici, tocmai pentru că PSD a evitat să-şi creeze singur o imagine de Gică contra, care loveşte în economia ţării doar ca să pună beţe în roate guvernării. Temerea partidului că reticenţa de a se încontra prea tare cu PNL îl va costa la votul de la locale şi parlamentare explică acum insistenţa de a depune această moţiune, lansată încă din sesiunea extraordinară, spre a prinde astfel un moment cât mai bun înaintea alegerilor. Am amintit săptămâna trecută de comparaţia cu moţiunea din 2012, idealul de reuşită politică pe care PSD şi-ar fi dorit acum să-l repete spre a-şi mobiliza electoratul. Nu e neapărat dezavantajoasă nici măcar o moţiune care câştigă la vot, dar nu e urmată de nicio schimbare la nivelul Guvernului: ea dă şansa victimizării PSD în raport cu „dictatorul” Iohannis. Dar care e calculul pentru un eşec al moţiunii aşa cum e cel de acum, când e limpede că partidul nu mai are nici măcar forţa de a-şi păstra în rândurile sale şi de a aduce la vot suficienţi parlamentari, pentru că PNL i-a luat la el şi i-a scos pe rând din joc?

Răspunsul e foarte simplu: PSD nu mai are de ales. Moţiunea de cenzură nu mai e acum un instrument pe care PSD îl alege din mai multe disponibile, ci pur şi simplu singurul instrument de luptă politică rămas la dispoziţia sa: singurul prin care îşi poate asigura vizibilitate, oricum ar fi ea, singurul prin care îşi mai poate face campanie electorală şi mai poate convinge electoratul că e capabil să facă opoziţie. Iar dacă vă gândiţi la micile manifestaţii de stradă contra restricţiilor de pandemie (inclusiv la următoarea, proaspăt programată pe 19 septembrie), ele nu sunt iniţiativa PSD aşa cum e el acum, ci a diverselor grupări „conservatoare”, „naţionaliste”, ale dreptei creştine, unele foste dragniste, altele dintotdeauna anti-PSD, dar care îi vizează constant alegătorii: le veţi cunoaşte că sunt anti-PSD după faptul că mai nou îndeamnă la absenteism electoral ori la votarea câte unui candidat fără şanse, tocmai ca partidul să piardă şi ceea ce înainte era numit electorat captiv pesedist.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici