COMENTARIU Lelia Munteanu: Cadoul făcut lui Netanyahu de regimul ayatollahilor

Nici una dintre ţările Orientului Mijlociu nu-şi doreşte astăzi un război, chiar dacă din motive diametral diferite. (Hizballah nu e Liban, ci un actor non-statal cu o influenţă statală uriaşă, un intermediar al Iranului).

Atacul Iranului asupra Israelului capătă nuanţe de vodevil, pe măsură ce apar informaţii, statistici noi din noaptea de 13 spre 14 sprilie, iar liderii de la Ierusalim şi Tehran îşi aruncă declaraţii oscilând de la grotesc la penibil.

Şi, totuşi, mereu inflamabilul Orient Mijlociu este acum în pericol de explozie. Din 7 octombrie, subiectul, piatra de poticnire, rămâne Gaza, chiar dacă unii profită de ceaţa războiului să îşi plătească şi poliţe mai vechi.

Umilit la Bagdad pe 1 aprilie, Iranul era obligat să facă o demonstraţie de forţă proxy-urilor sale sârguincioase, care şi-au susţinut cu salve omologul Hamas. Obligat - chiar cu preţul unei greşeli strategice uriaşe. A obţinut ce era de aşteptat: promisiunea de ripostă a Israelului şi, foarte curând, un nou val de sancţiuni.

Cel mai avantajat din mişcarea nesăbuită a Iranului este premierul şi comandantul Armatei israeliene, Benjamin Netanyahu (foto, în mijlocul trupelor).

Cu tot mai numeroşi protestatari în stradă cerându-i demisia, cu liderul Opoziţiei, Yair Lapid, care - după ceea ce în Israel se numeşte, din dimineaţa de 14 aprilie, Noaptea Dronelor – a declarat că premierul şi guvernul său de extremă-dreapta „au devenit o ameninţare existenţială pentru Israel", Netanyahu a putut să facă astăzi o declaraţie pro domo sua: „Diviziunea internă ar trebui să înceteze acum, pentru că suntem sub o ameninţare existenţială, iar la o ameninţare existenţială unim forţele nu le divizăm". Mai pe înţeles: n-aveţi de ales, trebuie să rămân la putere.