COMENTARIU Lelia Munteanu: Economia de defilare

Se vede şi de la Bruxelles: toţi fură!

Ei, nu chiar toţi: îi scoatem pe sugari (deşi cuvântul ăsta mă duce cu gândul la Buget). V-aţi fi aşteptat să-i scot şi pe pensionari, dar ăştia trebuie înfundaţi. Iau mai mult decât li se cuvine, în complicitate cu cei care le-au mărit punctul de pensie să-l vadă şi fără ochelari.

Cum scoatem România din faliment? Tăiem tot ce mişcă şi ce nu mişcă fiindcă tot nu mişcă. Doar că mare lucru nu obţinem. Aşa că tre' să ne rugăm de distinşii profitori politici să nu mai fure. Rectific: să fure mai puţin, că oameni sunt şi ei. Îi luăm cu vorbă bună: fraţii noştri, atunci când câştigaţi câte-o licitaţie – de-alea din bani publici, la care sunteţi atât de abonaţi – nu luaţi tot. Gândiţi-vă la pensionari, la bugetari şi lăsaţi un 25 plus 15, total 40. Dacă aţi fura mai cu milă, respectiv numai 60 la sută, din ce abandonaţi ar ajunge la toată lumea. Exemplu: pui cinci borduri, scapă două virgulă trei şi la pensionari. Faci un perete de sală de sport, bagă câteva cancioace de mortar şi la bugetari, că nu sărăceşti.

Cu ai noştri ne înţelegem până la urmă. Ce ne facem însă cu contrabandiştii de ananas? Ei vorbesc daneza, iar în iernile blânde cultivă planta tropicală cu gust-dulce-acrişor, ca să ne-o livreze nouă pe şest. Sigur, vinovată e şi populaţia care o cumpără, făcând jocul evazioniştilor. (Eu, recunosc, mai din Sighetu Marmaţiei de fel, am încercat mai întâi s-o mănânc cu tot cu coajă şi vă asigur că n-avea deloc gustul ăla din compot, fapt pentru care nu mai fac jocul contrabandiştilor). În legătură cu usturoiul chinezesc (monkey business), ştiu un lucru: la noi în piaţă e o bătrânică recidivistă – iarnă, vară – cu o funie în mână. Nu vinde nimic şi abia azi am înţeles de ce: egalitate, dar nu şi pentru căţei. (Astăzi, funia aia capătă valoare adăugată).

Mă gândesc că nu trebuie să ne răscolim prea mult; s-o luăm cum a căzut. Am avut tot timpul o economie de defilare. Adică toate cifrele alea cu care au defilat de ani de zile politicienii în campanie au fost butaforie. Dar arătau atât de bine, îţi inoculau atâta optimism, încât până la urmă au ajuns să creadă şi ei în ele. Mai ţineţi minte când ceva duduia şi ni s-a părut că-i economia? Ţeapă. Era acceleratul de Spania, ticsit cu căpşunari.