COMENTARIU Lelia Munteanu: Prima lumânare de Hanuka

Strălucirea primei lumânări de Hanuka – vor fi opt până când se va sfârşi Sărbătoarea, aprinse în sfeşnic, de la stânga la dreapta, una câte una, în fiecare zi  – îmi aminteşte de unul dintre cele mai tulburătoare personaje ale Talmudului, despre rabi Hanina ben Teradion.

M-am obişnuit să-l văd prin ochii unui nepot al blândului reb Dodie din Sighet – prin ochii lui Elie Wiesel (Dumnezeu să-l pomenească între drepţii Lui).

De ce mă gândesc la Hanina de Hanuka? E o sărbătoare a veseliei, iar rabi Hanina a murit pe rug, legat de soldaţii romani în sulurile Torei. Însă fumul în care s-a preschimbat răspândeşte şi astăzi, după nouăsprezece secole, acelaşi miros de bună mireasmă.

Ardea pe rug, iar discipolii, adunaţi în jurul lui, i-au pus o ultimă întrebare: "Ce vezi, Învăţătorule?". A răspuns cu limba în flăcări: „Sulurile ard, le văd cum ard, dar văd şi cum se salvează literele! Sunt mai tari decât focul, nu pot fi şterse, sunt veşnice, nimic nu le atinge! Zboară spre cer! Literele se întorc în cer!".

Create înaintea omului (cine spunea „omul e o invenţie recentă"?), literele sunt veşnic vii. Literele sunt un pod aşternut între viaţă şi moarte, în chiar clipa asta când te uiţi la mine ca şi când ai privi în depărtări, dragostea mea.