COMENTARIU Marius Oprea: De ce nu cresc pensiile

Nici dacă am fi stat bine, sînt absolut sigur, pensiile nu ar fi fost majorate. Actualul guvern (de fapt, nu guvernul, ci preşedintele Iohannis, pentru că guvernul e doar ”interfaţa” voinţei prezidenţiale) ar fi găsit orice alt pretext, şi în afara COVID-19, să nu o facă. Putea să sară PIB-ul pînă-n plafonul Băncii Naţionale, să plouă cu bani în România (cum şi plouă, chiar mai mărunt, dar plouă într-un fel chiar şi în aceste vremuri atît de grele, prin împrumuturile avantajoase cu dobîndă negativă contractate de ministrul de finanţe Câţu – iar acesta e doar meritul lui – cît şi prin anunţaţii ”bani europeni”), că pensionarii tot nu vedeau pensia mărită cu 40%, cum scrie în lege, ci numai şi numai doar cu cît vrea preşedintele Iohannis. Iar preşedintele vrea cu cît mai puţin.

Motivele sînt ”două într-unul”: legea pensiilor este o ”lege pesedistă”, iar pensionarii sînt votanţii lor. În aceste condiţii, aparent nu există absolut niciun interes politic pentru mărirea pensiilor, din perspectiva Cotroceniului, transmisă la palatal Victoria, atîta vreme cît se urmăreşte doar un singur scop, cîştigarea alegerilor. Pur şi simplu, n-ar cîştiga nimic, crede preşedintele, şi dacă nu cîştigă, nu-l interesează. Interesul de a proteja cetăţenii cei mai vulnerabili ai ţării, în faţa anunţatei crize economice, respectarea unei legi votate de o majoritate (faţă de care Klaus Iohannis nu şi-a ascuns dispreţul), dar promulgată de el (pentru că n-avea încotro), nu-l sensibilizează. Nu votezi, nu primeşti. Ori, de cînd se ştie, pensionarii sînt bazinul electoral al ”pesedului”, iar lucrurile nu s-au schimbat fundamental între timp.

Dar preşedintele greşeşte, iar această greşeală va costa şi o va plăti, din păcate, ”guvernul său”. Ea ţine de faptul că banii, atîţia cîţi sînt în momentul de faţă, dacă nu sînt cheltuiţi cu o ţintă clară şi pe o miză cu efect şi eficienţă rapidă, ca o ”doză de şoc” a unui medicament, se vor risipi ca în multe alte situaţii de pînă acum, fără niciun rezultat, în vasele comunicante ale finanţelor şi economiei, pînă-n ”subteranele” lor. Germania, care speram să-i fie model lui Klaus Iohannis a aprobat la începutul acestei luni un plan prin care 130 de miliarde de euro sînt alocaţi pentru stimulare fiscală. Se are în vedere o  reducere serioasă a TVA-ului, singura soluţie directă şi rapidă pe care guvernul de la Berlin o vede pentru a reduce impactul pandemiei în economie. Nu e o noutate, asemenea măsuri de reducere a fiscalităţii au fost adoptate, am mai spus, cu mare succes, de guvernul britanic în secolul trecut, în timpul Marii Crize economice. Aceasta este de departe cea mai simplă şi eficientă terapie a crizei şi pîrghie a relansării. Banii, pompaţi astfel în circuit, îşi fac datoria: creşte ”rulajul” economiei, în proporţie directă cu puterea de cumpărare a populaţiei. Germania reduce pînă la finalul anului TVA-ul curent cu 3 procente şi acolo unde e deja redus, de la 7 la 5%.  Evident, în acest caz şocul major al recesiunii care se anunţă va fi cît de cît evitat, deşi se va înregistra şi acolo o reducere cu peste 6 procente a PIB-ului, poate şi mai mult. Dar cu această ”pernă de aer”, el va fi mult mai uşor resimţit.

La noi, sînt încă numai vorbe. Deşi România tocmai s-a împrumutat şi primeşte bani practic gratis, banii nu-şi au rostul, cîtă vreme nu ştii ce, sau nu vrei să faci ceva cu ei. Ţara nu are nici investiţii, ne-au mai lovit şi inundaţiile, COVID-19 nu stă-n loc, importăm în continuare toate fleacurile care s-ar fi putut produce, foarte simplu, la noi – prin cîteva pîrghii, de încurajare a producţiei specifice. Chiar prin acea amintită scădere a TVA-ului. Şi nici pensile nu se majorează aşa cum prevede legea, ci cu cît ”se va putea”. Aşa, banii se scurg ca moştenirea unui milionar de carton şi din ei nu se va înţelege nimic. 

O greşeală majoră faţă de problema creşterii pensiilor o fac mulţi analişti economici din occident, care nu cunosc specificul nostru naţional: pentru ei, o pensie înseamnă doar ”ban aruncat”, risipă economică. Dar o pensie majorată înseamnă în România nu numai un venit suplimentar pentru o categorie care, în fond, a fost nedreptăţită în toată perioada tranziţiei, prin banii primiţi în raport cu munca prestată pe parcursul întregii vieţi, ci şi un sprijin şi pentru restul familiei lărgite a pensionarului. Lăsăm la o parte că mărirea pensiilor nu e o pomană, ci un act de justiţie socială, necesar şi aşteptat de atîta vreme. Dacă măcar nu se reduce TVA-ul pentru o relansare economică, aceşti bani din pensii ar fi ajutat nu numai pensionarii. În genere, un pensionar care nu se poate întreţine este, în numeroase cazuri, o sarcină suplimentară pentru copiii săi. În familia românească, o familie patriarhală, lărgită, legăturile sînt foarte puternice. O pensie majorată înseamnă, de fapt, o infuzie de capital care vine în sprijinul acestei întregi ”familii lărgite”. Altfel, parte din sarcina supravieţuirii decente a vîrstnicilor continuă să fie preluată pe umerii copiilor lor, într-o formă sau alta. Şi, fiecare familie cu pensionari care o duc greu în ţara asta, ştie ce spun.    

De fapt, niciun ban care e dirijat către populaţie, într-un circuit cît mai direct (dacă nu prin creşterea (legală!) a pensiilor, măcar prin scăderea TVA-ului, ca în Germania, nu se risipeşte. Banii se injectează rapid în circuitul economic şi circulă, chiar dacă în consum, dar nu se pierd în buzunarele largi ale aşa-ziselor ”proiecte” şi ”programe” cu dedicaţie, a căror eficacitate economică se va vedea cam cînd vor circula şi primele maşini pe autostrada Comarnic-Braşov.  Dacă banii, ori autostrada se vor vedea de fapt vreodată.