Prima pagină » Politic » CTP îl critică dur pe Nicușor Dan: „Se poziționează ca o caricatură de Xi Jinping”

CTP îl critică dur pe Nicușor Dan: „Se poziționează ca o caricatură de Xi Jinping”

Cristian Tudor Popescu îl acuză pe președintele Nicușor Dan că susține „mafia magistraților” și critică negocierile privind pensiile speciale.
CTP îl critică dur pe Nicușor Dan: „Se poziționează ca o caricatură de Xi Jinping”
Sursa: Facebook/CTPopescu
Bianca Popa
24 oct. 2025, 21:41, Politic

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a lansat un nou atac public, susținând că președintele Nicușor Dan se poziționează ca un „mediator fals”, de fapt un susținător al „mafiei magistraților”, în disputa privind pensiile speciale, scrie Adevărul.

Într-o postare publicată pe Facebook, jurnalistul ironizează consultările recente dintre reprezentanți ai justiției și lideri politici, pe care le compară cu o încercare de a câștiga capital electoral.

„ Dialogul este doar un pretext, fără soluții reale”

CTP stabilește o paralelă între negocierile privind reforma pensiilor speciale și întâlnirea anulată dintre Vladimir Putin și Donald Trump, despre care afirmă că avea scop exclusiv propagandistic. Potrivit jurnalistului, atât în cazul Budapesta, cât și la București, „dialogul” este doar un pretext, iar nicio parte nu este dispusă la concesii.

Popescu îl acuză pe Nicușor Dan că joacă rolul de „împăciuitor”, în timp ce ignoră interesul cetățenilor și susține poziția magistraților, care refuză orice modificare a privilegiilor. El critică totodată și încercarea ministrului Sorin Grindeanu de a se folosi de negocieri pentru avantaje politice.

Textul postării

„Întâlnirea «pentru pace» de la Budapesta nu mai are loc. Dacă ar fi avut, ar fi fost aidoma grupului de lucru Grindeanu, șefa CSM, «unica» Elena Costache, șefa ÎCCJ, Savonea.

V. Orban nu urmărea altceva decât să-și facă imagine în vederea alegerilor care-i bat la ușă. Știa foarte bine că nu e nimic de negociat. Putin nu vrea să cedeze niciun metru pătrat, ba chiar vrea mai mult. Trump năzuiește să-l împingă la pace, dar fără a recurge până acum la presiuni adevărate.

Grindeanu nu urmărește altceva decât să-și facă imagine, atât în vederea alegerilor din PSD cât și din perspectiva funcției de premier pe care s-o înhațe la momentul oportun. Știe foarte bine că nu e nimic de negociat. Prevederile legii Bolojan nu sunt nici măcar aspre, sunt corecte și de bun-simț: 10 ani tranziție de la 48 la 65 de ani vârsta de pensionare pentru magistrați, 70% pensia față de salariu. Aidoma lui Putin, magistrații României nu vor să cedeze nimic, niciun leuț. Ei sunt „unici”. Cuvântul cheie aruncat de Putin, Orban și Grindeanu este „dialog”, să vorbim discuții, să vibrăm aerul, să insultăm: Kremlinul pe Trump, Grindeanu pe Bolojan.

Iar președintele nostru se plasează ca o caricatură de Xi Jinping: mediator, împăciuitor, dar, de fapt, susținător al mafiei magistraților.

Asta în vreme ce simplii cetățeni văd foarte bine unde e Dreptatea, dar nu mai știu unde e Justiția în România”, scrie CTP în postarea sa.


Curtea Constituțională a respins proiectul de reformă a pensiilor speciale ale magistraților