COMENTARIU Marius Oprea: În ritmul actual, ”Marea Vaccinare” va dura în România doi ani

3032 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea: În ritmul actual, ”Marea Vaccinare” va dura în România doi ani

COMENTARIU Marius Oprea: În ritmul actual, ”Marea Vaccinare” va dura în România doi ani

Campania de vaccinare a fost prezentată în România ca fiind foarte bine organizată, de-a dreptul un succes”logistic”. Doctorul Valeriu Gheorhiţă a fost pus în mod inspiriat la comanda operaţiunii, lucrurile păreau să pornească cu un start bun, deşi o întrebare mi-am pus de la bun început: de ce n-au fost mai întîi vaccinaţi bătrînii, copiii, bolnavii din centre speciale şi din spitale, care s-au dovedit cei mai vulnerabili, pentru că, stînd împreună, în aceleaşi camere, pe care sînt puşi în imposibilitatea chiar fizică de a o părăsi, ei au fost, nu o dată, fără apărare în mijlocul unor focare ale pandemiei, dezvoltate îndeosebi în aceste locuri? Teoretic, personalul medical are mijloace de protecţie şi numai dacă nu le-a folosit, ori le-a folosit necorespunzător, ori, şi mai rău, dacă acestea au fost neconforme cu standardele, numai aşa s-au putut îmolnăvi.
 
Este şi raţiunea pentru care tocmai bătrînii şi bolnavii din asemenea aşezăminte s-au aflat, de pildă, pe lista priorităţilor vaccinării în Germania, iar medicii se vaccinează acolo şi ei cînd le vine rîndul. Germania n-a stabilit alte ”prioritizări”, în afara celor legate de vulnerabilitatea unor categorii de persoane. Şi în cazul bătrînilor, vaccinarea a început cu cei de peste 80 de ani, scăzînd de la această vîrstă progresiv.
 
La noi, s-a început cu cadrele medicale. Unele vor, altelele nu vor. Cîteva apar la televizor şi, fie povestesc cum s-au vaccinat, fie cum o vor face, de acum încolo – cît de curînd., după ce vor ieşi din cadru. S-a pornit de la premiza, la noi, că populaţia – ostilă încă vaccinării – va fi mai uşor convinsă să se înscrie pe listă, dacă-i văd pe doctori, care-s în cunoştinţă de cauză, că o fac. Ce te faci însă şi cu medicii care refuză? Pe un teren atît de sensibil, e deajuns o bîtă la un car cu oale.
 
Telenovela vaccinării va avea multe episoade, fără îndoială, dar mi-e teamă, mai ales, că se va întinde: chiar dacă nu ca serialul-maraton ”Tînăr şi neşiniştit” (acela a avut 11.500 episoade), măcar pe cîteva sezoane ale lui. După ce a început ”episodul-pilot” cu oficiali întîmpinînd vaccinul la aeroport, totul merge acum greu, merge încet – centrele de vaccinare au fost închise în week-end-ul de după Anul Nou. S-a spus că personalul era obosit şi era nevoie de un ”relaş”. Acum s-a reluat vaccinarea. Din raportările zilnice ale numărului celor vaccinaţi, care vin ca buletinele Grupului de Comunicare Strategică, cu numărul celor infectaţi – vedem cît de încet se desfăşoară acest proces de imunizare a populaţiei. 
 
Pînă cu trei zile în urmă, se vaccinaseră abia cu puţin peste 15.000 de persoane, din rîndul cadrelor medicale. Dacă vom merge pe acest ritm, avem mult de aşteptat. E ceea ce au înţeles şi responsabilii: dr. Valeriu Gheorghiţă a anunţat că, de luni, 4 ianuarie, ”activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, astfel încît se va ajunge la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic”. Veşti bune. Ieri însă, la ora 17, se vaccinaseră nu 20.000, ci numai 11.912 persoane, în ultimele 24 de ore. Mult mai puţin – cam jumătate din cît s-a promis. 
 
Să admitem că toate cele 370 de centre vor funcţiona la ”foc continuu” şi vor asigura cele 20.000 de vaccinări zilnice, pe care mizează impetuosul şi charimaticul doctor Gheorghiţă. Pentru a imuniza în jur de 70 de procente din populaţia României în acest ritm, ar fi nevoie, după cum am calculat, de circa 650 de zile. Nu e cam mult? Aproape doi ani? Nu se caută, totuşi, şi alte soluţii? Căci e clar: vaccinarea unei întregi populaţii nu se poate face, nici cu slujbe, doar în 370 de centre, cîte sînt în prezent. 
 
În acest ritm, mă aproprii, la cei 56 de ani ai mei, de momentul în care intrarea mea pe lista de priorităţi va coincide cu momentul în care voi fi vaccinat pentru că mi-a venit rîndul. Şi pînă să se întîmple asta, vom fi ajuns la a a zecea mutaţie a virsusului, care poate că va face inutilă orice folosire a serurilor cu care România a început Marea Vaccinare. Dacă nu se va întîmpla niciun asemenea accident nedorit şi totul va merge mai puţin dramatic decît în ”Tînăr şi neliniştit”,  
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici