COMENTARIU Marius Oprea: Iohannis, Cîţu, vă iubesc! Dar lăsaţi România în pace

Iohannis şi ”guvernul său”, mai ales cel actual, dar şi precendentul, au îndatorat România într-atît, încît datoria externă a sărit de jumătate din PIB, ajungînd la 110 miliarde de euro, cu cei 3,5 miliarde împrumutaţi la mijlocul săptămînii trecute, de pe piaţa bancară externă. Asta s-a întîmplat, în vreme ce alte state din UE se pregîtesc să-şi primească banii din PNRR.

După 50%, grad de îndatorare, regulile europene spun că îngheaţă salariile. Au fost îngheţate deja. După 55%, îngheaţă toate cheltuielile cu asistenţa socială – nu mai e mult pînă atunci. Aaşdar, nimeni să nu se aştepte, cumva, la creşteri de pensii. La peste 60%, România ar putea intra teorietic în incapacitate de plată a unei datorii externe atît de mari şi sub administrare fiscală.

Degeaba ne-a minţit Iohannis că el şi ”guvernul său” au învăţat ceva din precedenta criză de acum un deceniu şi în România nu se va mai vorbi de austeritate. O trăim deja: cel mai recent studiu al Institutului Naţional de Statistică arată că 85% din veniturile românilor se duc spre cheltuielile cu traiul zilnic.

Sîntem deja în pragul sărăciei extinse, iar austeritatea, adică o şi mai drastică strîngere a curelei nu mai poate fi evitată, în condiţiile în care datroia externă a ajuns la incredibila sumă de 110 miliarde de euro. Pe care nu-I plătesc nici Iohannis şi nici Cîţu. Ultuimul, cu pretenţii de reformator, e chiar cel care a făcut cea mai mare parte a acestor împrumuturi, nu mai puţin de 70 de miliarde de euro, mai întîi ca ministru de finanţe în guvernul Orban, pe care acum îl înjură de parcă n-ar fi făcut parte din el, iar pe cele mai multe ca prim-ministru.

Ţara a fost vîndută, fără ca noi să fi avut vreun beneficiu din asta şi fără să o ştim, nici măcar pentru ce. Cîţu a refuzat să dea vreo explicaţie, nu nouă, ci şi Parlamentului. Nu mă îndoiesc că următorul pas, ca o garanţie a returnării acestor bani e însă că niciun viitor guvern şi niciun viitor preşedinte nu va mai aparţine de fapt românilor, ci băncilor şi instituţiilor creditoare.

Semnele se văd deja, din încrîncenarea cu care se duce bătălia internă din Partidul Naţional Liberal. Recenta ieşire a lui Ludovic Orban, în care acesta a vorbit, atît de tîrziu, de naţiune şi valorile ei tradiţionale, ca valori asumate ale liberalilor este deja inutilă. Acum, ”jocurile sînt făcute”. România nu ne mai aparţine, fără ca noi să o simţim dintr-o dată. Totuşi, unele semne se văd.  

În primul rind, în ţară s-a reinstaurat frica, în cel mai strict şi adevărat sens al cuvîntului. Oamenii nu mai au curaj  să spună nimic rău de guvern, dacă lucrează la stat,cu atît mai puţin să spună ceva de preşedintele Iohannis. Cenzura e acum autocenzură, dar fucţionează mai eficient decît un aparat birocratic.

Am constatat astfel că ne-am aliniat încă într-un fel ”lumii civilizate”: şi în România domneşte reţinerea faţă de libera exprimare a gîndurilor. După ce a păţit, de exemplu, Boris Becker, sancţionat că a şi-a dat frîu liber şi a făcut observaţia despre soţia unui tenisman, aflată în tribune, spunînd că ”e frumoasă”, România s-a ”aliniat” şi ea rapid, la acest curent de gîndire. Dar la noi este vorba de ”corectitudine politică” în sensul cel mai strict al cuvîntului – acela că, dacă lucrezi la stat, e corect numai să-i apreciezi, să-i lauzi pe politicienii de la putere, care nu întîmplător acum sînt şi cei din partidele şefilor tăi, sau să taci. Dacă nu, să-ţi cauţi altundeva de muncă.

Că a renăscut frica, am dovezi cît se poate de concrete. Am prieteni care s-au scuzat fără să le-o cer, că nu-mi mai dau like-uri la postări, cu atît mai puţin să redistribuie pe paginile lor de facebook articole în care-i critic pe Iohannis sau pe Cîţu. Şi nu e neapărat pentru că ar fi fani ai celor doi. Faptul, care li s-ar fi părut inacceptabil în vremea ”ciumei roşii” din epoca Dragnea, e acum resimţit drept ceva absolut normal. Şi acesta e cel mai tragic lucru din toare. 

Pentru că se petrece şi pentru că ei ştiu că riscă, dacă nu ar proceda astfel, fără nicio glumă, să fie daţi afară – lucrează ”la stat”. Statul a ajuns să-şi domine cetăţenii – ce semn mai direct, decît acesta, că România nu mai aparţine românilor? Aşa că sînt gata să exclam, public: Iohannis, Cîţu, vă iubesc! Dar lăsaţi ţara asta în pace şi daţi-mi prietenii înapoi.